Tucker Carlson este din nou la Moscova. Cunoscutul conservator american, fost prezentator la Fox News, a anunţat într-o postare pe X, marţi seara, că s-a întors în Rusia pentru a-i lua un interviu ministrului de externe Serghei Lavrov, scrie POLITICO.
„Ne-am întors ieri (luni – n.r.) la Moscova pentru a-l intervieva pe ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, cel mai longeviv ministru de externe din lume”, a declarat Carlson într-o postare video, adăugând că va publica interviul „foarte curând”.
Carlson spune că a vorbit cu Lavrov pentru a lămuri „perspectiva rusă” asupra războiului în curs cu Ucraina.
Interviul cu Lavrov este al doilea interviu al lui Carlson cu un oficial rus de rang înalt în acest an. În februarie, Carlson a mers la Moscova pentru un interviu cu însuşi preşedintele Vladimir Putin.
Carlson a criticat modul în care administraţia Biden a gestionat războiul, afirmând că „a condus SUA tot mai aproape de un conflict nuclear cu Rusia”, un punct de vedere care este şi al Kremlinului.
„Suntem, fără ca majoritatea americanilor să ştie, într-un război fierbinte cu Rusia”, a declarat Carlson.
El l-a criticat, de asemenea, pe preşedintele SUA, Joe Biden, pentru decizia sa recentă de a permite Ucrainei să folosească arme de fabricaţie americană pentru a lovi teritoriul rusesc, susţinând că aceasta a pus SUA „mai aproape de un război nuclear decât oricând în istorie”.
Carlson a menţionat şi alte câteva subiecte din interviul cu Lavrov, inclusiv ce ar putea însemna alegerea lui Donald Trump în SUA pentru viitorul războiului, fără a detalia ce a spus Lavrov pe această temă.
Trump a afirmat înainte de alegeri că va pune capăt războiului „în 24 de ore”.
We’re back in Moscow. Here’s why. pic.twitter.com/7FfBhcaIUu
— Tucker Carlson (@TuckerCarlson) December 3, 2024
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.