Trei bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 20 de ani, cetățeni ai Republicii Moldova, au fost reținuți de polițiștii de frontieră, fiind bănuiți că făceau parte dintr-o grupare infracțională specializată în organizarea migrației ilegale a cetățenilor străini de origine asiatică.
Cazul a fost documentat de Direcția regională Vest a Poliției de Frontieră, sub coordonarea Procuraturii Hîncești, în urma a două incidente petrecute la frontiera de vest în datele de 21 februarie și 30 martie 2025.
În cadrul acțiunilor de urmărire penală, la domiciliile suspecților au fost efectuate percheziții, fiind ridicate mai multe bunuri relevante pentru anchetă: șase telefoane mobile, o tabletă, două cartele SIM, sume de bani în monedă națională, 13 carduri bancare și un aparat de detectare a dispozitivelor GPS.
Tinerii au fost inițial reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior, la solicitarea procurorului de caz, instanța a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile. Pentru faptele comise, aceștia riscă între 5 și 12 ani de închisoare, precum și o amendă cuprinsă între 6.000 și 8.000 de unități convenționale.
Investigațiile continuă în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională. Până în prezent, în același dosar au fost reținute alte cinci persoane, dintre care două au fost deja condamnate la închisoare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.