Acasă Social VIDEO // Trafic de droguri în nordul țării: doi bărbați reținuți în...

VIDEO // Trafic de droguri în nordul țării: doi bărbați reținuți în raionul Drochia. Află ce au găsit polițiștii în casele acestora

0

Doi bărbați, în vârstă de 29 și 35 de ani, din satul Țarigrad, raionul Drochia, sunt cercetați penal pentru implicare în circulația ilegală a drogurilor. Aceștia ar fi cultivat, preparat și intenționat să comercializeze substanțe narcotice, fiind documentați de oamenii legii în cadrul unei operațiuni comune.

Ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI, împreună cu polițiștii și procurorii din Drochia, au efectuat percheziții la domiciliile suspecților, unde au fost depistate plante de cânepă, cânepă uscată mărunțită, două telefoane mobile, două cartele bancare, ustensile pentru mărunțirea frunzelor, precum și dispozitive artizanale folosite la consumul de droguri.

Conform estimărilor, dacă activitatea ilegală ar fi continuat, cei doi ar fi obținut un profit de aproximativ 100.000 de lei din vânzarea drogurilor.

Unul dintre bărbați, cel în vârstă de 29 de ani, era dat în căutare și avea deja o condamnare de un an de închisoare pentru o infracțiune similară. Acesta a fost reținut la frontieră, în timp ce încerca să părăsească țara. Ulterior, și celălalt suspect a fost reținut de către autorități.

Dacă vinovăția le va fi dovedită, ambii riscă pedepse cu închisoarea de la 7 până la 15 ani.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.