Acasă Social VIDEO // Tinerii PAS cer reîntoarcerea transportului nocturn în municipiul Chișinău

VIDEO // Tinerii PAS cer reîntoarcerea transportului nocturn în municipiul Chișinău

0

Tinerii PAS cer reîntoarcerea transportului nocturn în municipiul Chișinău. În cadrul unei conferințe de presă, fracțiunea PAS din CMC, împreună cu tinerii PAS Youth au menționat că locuitorii municipiului Chișinău sunt direct afectați de lipsa serviciilor de transport public pe timp de noapte.

„Locuitorii municipiului Chișinău sunt direct afectați de lipsa serviciilor de transport public pe timp de noapte. În special, unul dintre cele mai afectate grupe social fiind tinerii. În urma sistării transportului public nocturn, o bună parte din tineri, care de altfel nu dispun de un venit suficient, sunt puși într-o dilemă – fie să renunțe la activitățile pe care se desfășoară la o oră mai târzie, fie să achite o sumă mai mare de bani pe servicii de transport privat pentru a ajunge acasă. Totodată, oamenii care muncesc până târziu, la fel sunt nevoiți să apeleze la serviciile de taxi, care sunt destul de costisitoare” a spus Dumitru Ivanov, consilierul fracțiunii PAS din CMC.

Potrivit tinerilor, în anul 2020, sub pretextul luptei cu pandemia a fost sistat transportul public nocturn și la moment rar observi vreun troleibuz pe străzile principale după ora 23:00. 

În răspunsurile oficiale de la RTEC, motivul principal de sistare a transportului public nocturn a fost pandemia.

„Venim cu un apel către autorități – ca vocea tinerilor să fie auzită. Tinerii doresc o administrație care să eficientizeze transportarea localnicilor. Conștientizăm că transportul public din Chișinău suferă de o serie de probleme inclusiv de ordin tehnic și operațional însă instituirea circulației pe timp de noapte ar însemna încă un pas spre modernizarea orașului.” a spus Nicolae Păscăluță, prim-vicepreședeintele PAS Youth Chișinău

În acest context tinerii PAS solicită:

– Reintroducerea rutelor de transport public nocturn;

-Extinderea circulație transportului nocturn în sectorul Râșcani;

– Introducerea unui tarif diferențiat adecvat după ora 23:00, pentru compensarea pierderilor RTEC cauzate de fluxul mic de călători.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.