Tinerii care s-au filmat pe TikTok cum trag din pistol în timp ce se deplasează cu un BMW au fost identificați de oamenii legii. După ce imaginile au devenit populare, acestea au ajuns să fie văzute și de polițiști.
Poliția s-a autosesizat, iar ca urmare a acțiunilor întreprinse, agenții de patrulare au constatat că acțiunile acestora au avut loc în noaptea de 15 spre 16 octombrie curent, pe traseul din apropierea localității Negrești din raionul Strășeni.
Un tânăr de 20 de ani aflat la volanul unui BMW, luat în chirie pentru câteva ore, și prietenul acestuia de 19 ani au efectuat mai multe împușcături din pistoale de semnalizare.
Tinerii au fost escortați la Inspectoratul de poliție Botanica.
Fiind audiați, aceștia și-au recunoscut fapta, declarând că pistoalele de semnalizare au fost procurate ilegal.
Armele au fost ridicate, iar tinerii urmează să fie documentați pentru procurarea, păstrarea, purtarea, folosirea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor neletale care fac obiectul declarării sau altor arme nesupuse autorizării.
Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de asemenea fărădelege riscă amendă în sumă de până la 4.500 de lei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.