Acasă Investigații VIDEO// Terenul din parc, acaparat pentru casa lui Andronachi, va fi întors...

VIDEO// Terenul din parc, acaparat pentru casa lui Andronachi, va fi întors Primăriei. Cum au fost falsificate actele

0

Câteva săptămâni în urmă v-am arătat casa grandioasă pe care și-o construiește fostul deputat democrat Vladimir Andronachi într-o zonă de elită a capitalei, în apropiere de Parcul Valea Morilor. V-am povestit cum au fost înregistrate bunurile imobile pe persoane interpuse – trei tineri și jurista familiei Andronachi, Carolina Andriuță. După publicarea investigației Cutiei Negre, au ieșit la iveală grave ilegalități admise de funcționari, care i-au permis lui Andronachi să acapareze ilegal peste 24 de ari de teren municipal. La Departamentul Cadastru a fost inițiată o anchetă de serviciu, iar pământul urmează a fi întors Primăriei. Potrivit legii, ar trebui demolată și casa construită ilegal pe teren municipaltransmite tv8.

Pe 7 mai curent, într-o zi de vineri, Vadim Baltag, unul dintre interpușii lui Andronachi în această afacere imobiliară, a depus cerere la Departamentul Cadastru pentru înregistrarea dreptului de superficie asupra unui teren municipal, alăturat imobilului pe care bărbatul l-a cumpărat în 2017, împreună cu alți doi tineri Edgar Negură și Igor Spiridon. În 3 zile, registratorul a examinat cererea și a aprobat-o, cu grave încălcări, deoarece solicitantul nu anexase la cerere actele necesare.  

De asemenea, a fost modificat neautorizat domeniul terenului din public în privat și a fost schimbată suprafața lotului de pământ în baza de date. Doi ari de teren pe care se  solicita înregistrarea dreptului de superficie s-au transformat ca prin minune în 20 de ari, prin excluderea unei singure cifre. Potrivit înregistrărilor cadastrale vechi, terenul municipal avea suprafața de 0,0202 ha, iar registratorul a modificat cifrele în 0,202 ha. 

ANGELA MATCOV, șefa Departamentului Cadastru ASP: „A fost constatat că registratorul a înregistrat un drept de superficie după o persoană care de fapt nu avea dreptul să dețină acest drept de superficie și înscrierea a fost făcută contrar prevederilor legii care reglementează ținerea Registrului Bunurilor Imobile. Pe cazul dat a fost inițiată o cercetare de serviciu. La fel, din câte cunosc, materialele cazului au fost  transmise organelor de drept. – Funcționarul a fost suspendat din funcție sau activează în continuare la ASP, la Cadastru? – Acest registrator de mai mult timp, dacă nu greșesc, de patru luni, se află în concediu de îngrijire a copilului”.

Casa construită cu grave abateri de la documentația de proiect

Pe lângă terenul public acaparat, controlul autorităților a arătat că și casa lui Andronachi a fost construită cu grave abateri de la lege. În 2018, Primăria Chișinău a eliberat autorizație pentru reconstruirea și extinderea casei vechi, pe care cei trei interpuși ar fi cumpărat-o în 2017. Autorizația a fost emisă chiar dacă proprietarii casei nu aveau niciun drept înregistrat asupra terenului de 17 ari, acesta fiind municipal.

Ulterior, documentația de proiect nu a fost respectată. Casa veche a fost demolată, iar noua construcție a fost extinsă pe terenul municipal alăturat, luat în folosință oficial abia în vara anului curent, dar și pe terenul de 4 ari al Carolinei Andriuță, jurista lui Andronachi. Imobilul nu s-a încadrat în limitele terenului atribuit casei vechi din proprietatea tinerilor Vadim Baltag, Edgar Negură și Igor Spiridon, așa cum prevedea proiectul. Aceștia nu aveau nici acorduri ale proprietarilor terenurilor alăturate pe care și-au extins construcția. 

„Neregulile au fost identificate în procesul de ajustare a hotarelor spațiilor verzi a municipiului Chișinău. Este un proces de lucru efectuat la moment de Ingeocad. În urma controlului cu ieșire la fața locului s-a constatat că proprietarii, fără a efectua coordonările respective cu serviciile abilitate, în lipsa deciziei Consiliului Municipal Chișinău privind repartizarea terenurilor, au ocupat abuziv două loturi de pământ cu suprafața totală de peste 24 de ari, teren proprietate municipală. Pe perimetru, terenul ocupat abuziv, este îngrădit cu un gard neautorizat din tablă gofrată. Primăria municipiului Chișinău urmează să întreprindă toate măsurile ce au ca scop apărarea dreptului de proprietate municipală”, au precizat pentru Cutia Neagră reprezentanții Direcției Arhitectură și Urbanism a Primăriei municipiului Chișinău

Cu toate aceste încălcări, în luna septembrie curent, a fost emis un aviz pozitiv, ce atestă că această construcție corespunde cu documentația de proiect. Avizul urma să fie folosit pentru înregistrarea construcției nefinalizate în Registrul bunurilor imobile. Dar planul nu a fost dus la bun sfârșit. Tot în septembrie, s-a aflat că Vladimir Andronachi a fost pus sub acuzare într-un dosar penal legat de furtul miliardului și se află în căutare internațională pentru a fi arestat.

Citește în continuare pe TV8

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.