Șoferul care a făcut drifturi matinale în Parcul Afgan din Capitală a fost identificat de oamenii legii.
Ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Natalia Golovco, ne-a spus că oamenii legii s-au autosesizat în urma unor imagini video distribuite pe o rețea de socializare.
Astfel, autorul drifturilor matinale s-a dovedit a fi un chișinăuian în vârstă de 28 de ani.
„Conducătorul auto este documentat pentru încălcarea regulilor de cirtculație circulaţie rutieră prin comportament agresiv, articol ce prevede ridicarea permisului de conducere. Totodată, s-a stabilit că acesta se afla în stare de ebrietate la volan. Fiind testat, rezultatul a arătat 1,04 mg/l în aerul expirat”, ne-a spus Natalia Golovco.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.