Statul riscă să piardă două terenuri care valorează, la preț de piață, aproximativ 111 milioane de lei, ambele deținute de Ministerul Afacerilor Interne. Unul dintre ele găzduiește antrenamentele sportivilor care practică tirul cu arcul, iar pe celălalt a fost dezvoltat complexul sportiv „Urban Arena”.
Deși Curtea de Conturi a constatat încă în iulie 2020 că există riscul ca aceste terenuri, cu suprafața totală de peste 2 ha, să fie privatizate la preț normativ, iar în consecință statul să fie prejudiciat de circa 60 milioane de lei, până acum, autoritățile nu au reușit să elimine pericolul. zdg.md a constatat că, de fapt, valoarea prejudiciului ar putea fi și mai mare, depășind suma de 100 de milioane de lei.
Schema imobiliară a fost pusă în aplicare în momentul în care firmele care au primit în locațiune terenurile, au obținut acordul de a-și înregistra dreptul de proprietate asupra unor imobile, fapt ce le-ar deschide ușa spre privatizarea terenurilor publice la prețuri de chilipir.
Șeful Clubului sportiv „Dinamo” care a semnat contractele de locațiune, dar și cei trei miniștri din perioada în care au fost semnate sau modificate cele două înțelegeri, strâng din umeri, pasând vina unii pe alții. Cel care poate da marea lovitură este un om de afaceri cu relații în lumea sportului și politicii, conectat la fostul secretar general al Partidului Democrat, Constantin Botnari.
În 2014 și 2015, două terenuri publice aflate în gestiunea Clubului Sportiv Central (CSC) „Dinamo” al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), sunt transmise în locațiune unor agenți economici.
Riscul ca terenurile statului să fie înstrăinate în cazul privatizării
Terenul din strada Nicolae Dimo 30a din municipiul Chișinău cu o suprafață de 1,13 ha, pe care, în prezent, găzduiește antrenamentele de tir cu arcul, este dat în posesie și folosință temporară firmei „Rumal-Impex” pe un termen de 25 de ani în 2014. Un an mai târziu, terenul din strada Gheorghe Asachi 23a din Chișinău cu o suprafață de 1,1 ha, pe care, în prezent se află complexul sportiv „Urban Arena” ajunge în gestiunea „Prosport Invest” pentru o perioadă de 10 ani. Deși în calitate de semnatari ai contractelor din partea celor două firme figurează două persoane diferite, de fapt, în spatele ambelor companii se află un singur om: controversatul om de afaceri Viorel Bodiu, care, în prezent, figurează în calitate de fondator și administrator la ambele firme, dar și la două companii de construcții. Acesta s-a remarcat în lumea afacerilor în perioada guvernării democrate, fiind recunoscut drept un personaj din anturajul fostului secretar general al PDM, Constantin Botnari.
Continuarea o citiți pe zdg.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.