Acasă Extern VIDEO // Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri,...

VIDEO // Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri, constând în câte 175 de soldați

0

Rusia a anunțat miercuri că a făcut un nou schimb de prizonieri de război cu Ucraina constând în câte 175 de prizonieri de fiecare parte și în plus 22 de prizonieri ucraineni răniți grav, așa cum s-a convenit cu o zi înainte, după o convorbire între Vladimir Putin și Donald Trump, relatează Reuters, citat de Agerpres.  

Ministerul rus al Apărării a menționat într-un comunicat că i-au fost predați 175 de prizonieri de război ruși în schimbul a 175 de ucraineni, precum și că, în gest de bunăvoință, a predat alți 22 de ucraineni necesitând asistență medicală de urgență, în total fiind implicate în schimb 372 de persoane.

Schimbul a fost confirmat de ambele părți, președintele ucrainean Vladimir Zelenski calificându-l într-un mesaj pe X drept unul din cele mai ample și notând că cei 22 de ucraineni sunt războinici grav răniți persecutați de Rusia pentru crime fabricate. 

”Cu toții vor primi imediat asistența medicală și psihologică necesare”, a adăugat Zelenski.

Ministerul rus al Apărării a mai indicat că Emiratele Arabe Unite au depus eforturi de mediere cu caracter umanitar pentru a facilita acordul și că soldații ruși eliberați primesc asistență medicală și psihologică în Belarus, urmând să fie transferați în Rusia pentru continuarea tratamentului.

Președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, au avut marți o lungă convorbire telefonică, în urma căreia Vladimir Putin a acceptat un armistițiu limitat privind atacurile asupra infrastructurii energetice, amintește AFP. În seria de decizii anunțate în urma discuției s-a numărat și un schimb de prizonieri.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.