Acasă Comunicate de presă VIDEO // Rețea transnațională de fraudă cu produse de slăbire și tratamente...

VIDEO // Rețea transnațională de fraudă cu produse de slăbire și tratamente false pentru boli grave anihilată de autorități

0

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI și omologii din România, de comun cu Procurorii PCCOCS, cu suportul EUROPOL,anunță anihilarea unei scheme de promovare frauduloasă a suplimentelor alimentare neautorizate, de proveniență incertă, inclusiv expirate, dintre care unele aduse din Odesa, Ucraina.

Urmare a investigațiilor desfășurate cu suportul agenției europene Europol, au fost reținute șase persoane (trei bărbați și trei femei), inclusiv administratori, cu vârste cuprinse între 24 și 49 de ani și au fost desfășurate 28 de percheziții cu sprijinul omologilor din România și al mascaților din cadrul BPDS  „Fulger”  în patru centre de apel din Chișinău, unde activează peste 80 de persoane. Totodată, oamenii legii au stabilit că o parte din operatorii telefonici sunt în Rusia, fapt care indică asupra unei rețele transfrontaliere bine organizate, cu ramificații în mai multe state.

Astfel, sub coordonarea unor cetățeni străini operatorii telefonici se prezentau fals ca reprezentanți ai companiilor farmaceutice atunci când contactau persoane din Europa, ca să le convingă să cumpere aceste suplimente neatestate sau produse similare (inclusiv de slăbire), prin folosirea unor tehnici de manipulare. În acest scop, aceștia speculau în principal cu posibilitatea tratării anumitor boli (diabet zaharat, cancer, psoriazis) și convingeau clienții să renunțe la tratamentele prescrise de medici, pentru ca să le înlocuiască cu suplimente fantomă.

Înșelătoria avea la bază și anumite pagini de internet, precum și publicitate care promovau aceste produse. Iar odată ce clienții cădeau în plasă și le cumpărau produsele, acestea erau livrate prin companii de curierat.

Urmare a perchezițiilor, din oficiile din Chișinău, oamenii legii au  ridicat telefoane mobile, înscrisuri de ciornă, acte contabile, contracte, copii ale diferitor acte,  inclusiv acte de identitate,  servere,  registrator video,  blocuri de sistem, calculatoare, laptopuri,  stick-uri,  harduri etc. Totodată, la domiciliul suspecților au fost depistate și ridicate  acte, laptopuri, telefoane mobile,  stick-uri USB, înscrisuri de ciornă, carnete cu notițe relevante activității  infracționale, aproape 200000 de lei, peste 15.000  de dolari,  2.000 hrivne, liste cu comenzile livrate,  cutii cu suplimente naturiste contrafăcute, pachete și sigile destinate ambalării comenzilor, sac de tuburi goale destinate ambalării.

În continuare, se întreprind acțiuni pentru  identificarea tuturor persoanelor implicate în schema infracțională, rolurile fiecăruia, efectuarea altor percheziții domiciliare cu ulterioara reținere a șefilor de echipe,  dar și citarea operatorilor pentru audieri în calitate de bănuiți.

De asemenea,  urmează să fie stabilite  toate persoanelor care au fost înșelate de aceste grupuri criminale și stabilirea prejudiciului cauzat.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.