Primarul municipiului Bălți, Renato Usatîi, susține că președintele țării, Igor Dodon, ar urma să plece la odihnă în Grecia, în zilele de urmează. Totodată, potrivit informațiilor deținute de liderul Partidului Nostru, șeful statului ar urma să fie însoțit de o gardă de corp formată din 14 persoane, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.
Într-o conferință de presă organizată ieri, Usatîi a prezentat și o scrisoare expediată de șeful Serviciului Pază și Protecție de Stat (SPPS), Ioroslav Martin, directorului Protocolului Diplomatic de Stat al MAEIE, Mihai Barbulat. În document se comunică despre faptul că președintele ar urma să fie însoțit de mai mulți angajați ai SPPS.
„Dodon pleacă oleacă la odihnă, oleacă la rugăciune. Majoritatea cetățenilor din Moldova sunt credincioși, cred în Dumnezeu. Și eu sunt credincios, dar modul în care Dodon își permite să folosească Biserica este îngrozitor. Vă prezint un document din 24 august în care Ioroslav Martin se adresează lui Mihai Barbulat, director al Protocolului Diplomatic de Stat al MAEIE. Din acest document se vede foarte clar, Igor Dodon va marge cu mașina, cu 14 bodyguarzi, spre București și urmează pe data de 28 august să zboare în Grecia.
Deplasarea lui Dodon în Grecia este programată în perioada 28-31 august. Presupun că Dodon, pe lângă odihnă și o întâlnire secretă cu cineva din Federația Rusă, are în plan să se roage”, a spus Usatîi.
Șeful statului fiind întrebat dacă sunt veridicile informațiile deținute de Renato Usatîi despre vizita sa în Grecia, a precizat va anunța personal dacă va merge într-o oarecare deplasare.
„Și dacă astăzi nu plec, atunci cine-i balabol? În caz că voi pleca într-o anumită deplasare eu vă voi informa personal”, a declarat Dodon, după depunerea de flori de la Complexul Memorial „Eternitate” cu ocazia Zilei Independenţei.
Ziarul de Gardă a întrebat și de șefa serviciului de presă a instituției prezidențiale dacă în agenda lui Igor Dodon este planificată o vizită în Republica Elenă. Carmena Sterpu nu ne-a confirmat, dar nici infirmat această informație.
„Președintele va anunța personal si la momentul potrivit daca va avea sau nu deplasări. Astăzi Președintele are o agendă plină pentru toată ziua la Chișinău”, ne-a comunicat Sterpu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.