Dosarul controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, în care acesta a fost condamnat la 18 ani de închisoare, de șapte luni se află în procedura de revizuire pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În această perioadă au avut loc peste 40 de ședințe de judecată, dosarul fiind examinat într-un ritm alert, abordare care nu este aplicată și pentru alte dosare de rezonanță.
Din septembrie și până în aprilie, acuzarea a adus în fața judecătorilor circa 25 de martori, majoritatea dintre aceștia fiind chemați ulterior să depună mărturii repetat în fața completului de judecători, transmite SafeNews.md cu referire la Zdg.md.
În timp ce procurorul care gestionează dosarul declară că poziția acuzării pe marginea acestui dosar va fi expusă doar după cercetarea tuturor probelor, Veaceslav Platon pare să știe deja deznodământul final. Acesta susține că Procuratura a anunțat deja că este nevinovat și că în cererea de revizuire depusă a fost solicitată achitarea sa.
Citește mai departe pe Zdg.md.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.