Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 38 de ani, au fost reținuți la Chișinău, fiind suspectați că au exercitat presiuni psihologice și au lansat amenințări grave la adresa unui bărbat de 33 de ani, dar și a familiei acestuia, în încercarea de a-l constrânge să renunțe la cota-parte pe care o deține într-o societate comercială. Valoarea cotei vizate este estimată la 115.000 de euro, echivalentul a peste 2,2 milioane de lei.
Potrivit informațiilor suspecții au legături cu medii infracționale și sunt adepți ai regulilor impuse de grupările criminale. De asemenea, aceștia ar fi organizat repetate „întâlniri hoțești” pentru a pune presiune asupra victimei și pentru a forța cedarea părții sociale din firmă.
Operațiunea de reținere a fost desfășurată sub coordonarea PCCOCS, împreună cu ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și Direcției de urmărire penală din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, beneficiind de sprijinul mascaților BPDS „Fulger”. În cadrul acțiunii au avut loc nouă percheziții în locuințele și automobilele suspecților, de unde au fost ridicate mai multe obiecte și telefoane mobile care pot constitui probe în anchetă.
Cei patru au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați pentru șantaj, infracțiune care se pedepsește cu până la 15 ani de închisoare. Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate detaliile implicate în acest caz, subliniind că, până la o decizie definitivă, toate persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.