Republica Moldova. Un acuzator de la Procuratura Generală, care în perioada guvernării de sub conducerea pro-rusului Igor Dodon l-a ajutat pe fostul său consilier pe economie, Evgheni Kheyman, a ajuns pe banca acuzaţilor. Este vorba despre Vladislav Căruceru din Secția unificarea practicii în domeniul urmăririi penale, scrie evz.ro.
Kheyman a fost administratorul firmei din Bahamas prin intermediul căreea un magnat din Rusia a sponsorizat, în 2016, campania prezidenţială a socialistului Igor Dodon.
În perioada decembrie 2016 – noiembrie 2017, Evgheni Kheyman a fost director la întreprinderea Natur Bravo, unul din cei mai mari producători de sucuri din Republica Moldova.
Întreprinderea Natur Bravo a fost cumpărată cu mulţi ani în urmă de către fostul deputat din Duma de Stat a Federaţiei Ruse, Vakha Abuevich Agaev. Acesta a fost un prosper om de afaceri de origine cecenă. A decedat în septembrie 2020 de Covid.
Intermediarul care a adus banii ruşilor în conturile partidului lui Dodon
Agaev este fondatorul companiei petroliere Юг-Нефтепродукт din Rusia. Dar a fost şi beneficiar al companiei Westerby Limited din Bahamas.
El a deţinut mandatul de deputat în Duma Rusă, începând cu anul 2011 până la deces, reprezentând regiunea Krasnodar, locul de trai al lui Evgheni Kheyman.
Ultimul a lucrat aproape 20 de ani pentru familia Agaev.
La 25 aprilie 2016, directorul unic al firmei Westerby Limited, Yisa Guevara, a semnat o procură pe numele lui Evgheni Kheyman, prin care i-a oferit împuterniciri largi privind gestionarea întreprinderii.
În 2016, cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, Westerby Limited a transferat 1,5 milioane de euro în contul firmei Exclusiv Media SRL, firmă a fruntaşului socialist Corneliu Furculiţă.
În total ar fi vorba de 17 milioane de euro, care, prin diverse tertipuri financiare, au fost cheltuite în favoarea PSRM.
Omul lui Dodon, învinuit de fraudă
În noiembrie 2017, Vakha Agaev l-a înlăturat pe Evgheny Kheyman de la conducerea întreprinderii Natur Bravo. Ultimul a intrat în dizgraţia familiei Agaev pentru presupusă fraudă de proporţii la Natur Bravo.
În locul lui Kheyman, Agaev l-a numit pe Mukhmad Galaev, un antreprenor de origine cecenă din Republica Moldova. La solicitarea lui Agaev, Galaev l-a denunţat pe Kheyman pentru fraudă.
În august 2018, Judecătoria Chişinău i-a aplicat lui Kheyman, care şi-a recunoscut vina, o amendă penală de 100.000 de lei. Privându-l de dreptul de a ocupa funcții administrative pe un termen 4 ani.
Kheyman a achitat amenda şi a revenit în Rusia.
Procurorii au contestat sentinţa. În martie 2019, Curtea de Apel Chişinău a anulat sentinţa şi l-a condamnat pe Evgheni Kheyman la 3 ani cu executare.
În noiembrie 2019, Igor Dodon a rupt înţelegerea cu blocul ACUM, făcând alianţă cu democraţii fugarului Vladimir Plahotniuc. Mărul discordiei a fost Alexandr Stoianoglo, pe care Dodon l-a vrut procuror general cu orice preţ.
La 1 decembrie 2020, Curtea Supremă de Justiţie a anulat sentinţele pe numele lui Evgheni Kheyman şi a trimis dosarul la rejudecare în Curtea de Apel. Unde reexaminarea a fost trasă pe linie moartă.
Procurorul Căruceru, salvatorul lui Kheyman
În acelaşi timp, soţia lui Evgheni Kheyman, Sussana, a depus un denunţ la Procuratura moldovenească. Aceasta l-a acuzat pe Mukhmad Galaev, pe procurorul anticorupţie Roman Statnîi şi fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, că i-au deposedat familia de bani şi bunuri, inclusiv un apartament în Londra, în sumă totală de circa 1.200.000 de euro.
Cei trei l-ar fi constrâns pe Kheyman, care se afla în arest, să cedeze bunurile în schimbul libertăţii.
Conducerea Procuraturii Generale l-a împuternicit cu examinarea denunţului pe procurorul Vladislav Căruceru. Acuzatorul s-a apucat cu osârdie de lucru, pornind un dosar penal. Care, în cele din urmă, să-l aducă pe el însăşi pe banca acuzaţilor.
Acuzaţiile aduse lui Căruceru
Urmărirea penală pe numele lui Vladislav Căruceru a început în noiembrie 2021, în baza unui denunţ depus de Galaev. După reţinerea şi suspendarea din funcţie a lui Alexandr Stoianoglo.
Afaceristul s-a plâns că, la 29 septembrie 2021, procurorul Căruceru l-ar fi constrâns pe fostul său şofer să facă declaraţii care să confirme că el şi Statnîi l-au deposedat pe Kheyman de bunuri.
Din rechizitoriul dosarului aflăm că Radu Maftei a fost citat de Căruceru în calitate de martor. Acuzatorul i-ar fi cerut să declare că a fost prezent atunci când Galaev şi Statnîi i-au cerut lui Kheyman să renunţe la bunuri în defavoarea lor.
După ce a spus că nu nu-şi aminteşte aşa ceva, Căruceru l-a făcut pe Maftei să aştepte, invitându-l şi la o ţigară la balconul Procuraturii Generale. Până a venit Kheyman ca să-i ceară acelaşi lucru.
Radu Maftei a declarat ulterior că s-a simțit dezorientat și presat din partea procurorului pentru faptul că „trebuia să facă declarații pe care el nu le ținea minte și obligat prin cuvinte că el să-și aducă aminte” .
Cu toate acestea, Maftei nu a făcut declaraţiile care i s-au cerut.
Divulgarea datelor din dosarul penal
Despre dosarul gestionat de Căruceru a realizat o anchetă jurnalistul Dumitru Gargaliuc de la Jurnal TV. O anchetă favorabilă pentru Kheyman, în care Mukhmad Galaev, Viorel Morari şi Roman Statnîi erau acuzaţi că l-au deposedat de avere.
Pentru realizarea anchetei, jurnalistul a fost invitat chiar în biroul de serviciu al procurorului Căruceru, de la care a primit infoemaţia. Astfel, Vladislav Căruceru s-a mai ales cu un capăt de acuzare – divulgarea datelor din urmărirea penală.
Galaev a expediat o cerere prealabilă la Jurnal TV cu solicitarea de a dezminte public afirmaţiile care, în opinia sa, îi lezează demnitatea şi reputaţia profesională. În răspunsul dat, conducerea televiziunii a respins cererea. Argumentul a fost că „toate afirmaţiile sunt reproduse din declaraţiile victimei Evgheni Kheyman şi ele se regăsesc în cauza penală intentată în baza plângerii sale”.
Procurorul Căruceru o ţine pe a sa
Vladislav Căruceru pledează nevinovat şi susţine că dosarul i-a fost fabricat la comandă. Pentru că cei vizaţi în dosarul Kheyman să scape de pedeapsă.
„S-a urmărit scopul de a-mi retragere dosarul penal. Ca cei care erau învinuiţi să scape. Timp de patru luni cât partea vătămată s-a aflat în arest, a cedat toate bunurile. Şi este cetăţean străin, al Federaţiei Ruse. Precizez că a fost deposedat de bunuri anume în perioada cât s-a aflat în arest.
Sunt probe că Kheyman a transferat peste 30 de mii de euro pe un cont din Transnistria. Kheyman a fost deposedat în total de 1.100.000 de euro
Cu puţin timp înainte ca dosarul să fie trimis în judecată apare cererea unui învinuit, Galaev. Şi în termen record a fost pornit dosar penal pe numele meu. Acesta a fost motiv pentru a-mi retragee dosarul cu Kheyman”, a declarat Căruceru pentru Evenimentul Zilei.
Ce s-a întâmplat cu dosarul Kheyman
Dosarl pornit în baza plângerii lui Kheyman a fost încetat anul trecut. După ce a fost transmis în gestiunea unui alt procuror, au fost supuse expertizei grafologice recipisele privind presupusele transferuri efectuate de Kheyman.
„Eu am solicitat de mai multe ori procurorului Căruceru ca aceste recipise, principalele probe în dosar, să fie trimise la expertiză. El a refuzat de fiecare dată. După ce dosarul a ajuns în gestiunea unui alt procuror, documentele au fost supuse expertizei. Şi s-a constatat că au fost falsificate de Kheyman”, a declarat Mukhmad Galaev pentru Evenimentul Zilei.
Businessmanul a mai comunicat că va insista asupra pornirii unui dosar penal lui Khezman pentru denunţ fals şi fabricarea probelor.
Roman Statnîi a scăpat de dosar în noiembrie 2022. Judecătoria Chişinău a declarat nulă ordonanţa de punere sub învinuire a fostului procuror anticorupţie, constatându-se că acesta a fost acuzat pe nedrept.
Totodată, instanţa a obligat Procuratura Generală să înlăture „încălcările drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale petiționarului Statnîi Roman Petru, cu adoptarea unei hotărâri legale, întemeiate și motivate”.
În martie 2023, Judecătoria Chişinău a obligat statul să-i achite lui Roman Statnîi, care a stat timp de două luni în arest preventiv, 100 de mii de lei în calitate de prejudiciu moral.
Cât priveşte Viorel Morari, nu a avut niciun statut în dosarul administrat de Căruceru.
„Numele meu se regăseşte în ordonanţa de punere sub învinuire a lui Statnîi. Apoi a figurat şi în aşa zisa investigaţie dee la Jurnal TV. Eu am cerut explicaţii, dar nu mi s-au oferit. Probabil că fosta conducerea a Procuraturii Generale a încercat să mă pună şi mai tare la zid.
Căruceru ar fi trebuit să răspundă, cel puţţin disciplinar, pentru acest abuz”, a declarat Morari pentru EvZ.
Procurorul Căruceru, implicat în dosare de scandal
În toamna anului 2019, Vladislav Căruceru a fost vizat într-un dosar gestionat de Procuratura Anticorupţie. Omul legii ar fi somat anumite persoane cu funcţii de răspundere de la întreprinderea Metalferos despre percheziţiile care urmau să aibă loc a doua zi într-un dosar penal pornit pentru spălare de bani.
În dosar au fost anexate poze și înregistrări video cu Căruceru în timp ce i-ar fi avertizat pe viitorii învinuiți în dosarul Metalferos. Ulterior aceste fotografii au fost publicate de presa de la Chişinău.
La scurt timp învinuirile i-au fost retrase de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo. Acesta a constatat că nu există probe care să justifice acuzaţiile aduse lui Căruceru.
Numele lui Vladislav Căruceru apare într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice despre lista acuzatorilor care au efectuat controlul la Procuratura Anticorupție, la ordinul lui Stoianoglo.
În urma acestui control, a fost suspendat din funcţie Viorel Morari. Iar mai multe dosare de rezonanţă, printre care şi dosarul finanţării ilegale a Partidului Socialiştilor, au fost retrase din gestiunea Procuraturii Anticorupţie.
Ulterior, Căruceru apare din nou în atenţia opiniei publice. El fiind acuzatorul care l-a trimis pe Viorel Morari în arest preventiv în Penitenciarul nr.13. Şi care reprezintă în instanţă acuzarea în dosarul intentat lui Morari pentru abuz în serviciu.
Dosar de rezonanţă, îngropat în justiţie
Ironia sorţii, în gestiunea lui Căruceru a ajuns şi dosarul Metalferos, aflat anterior la Procuratura Anticorupţie. La acel moment, lista suspecţilor număra 24 de persoane, dintre care patru erau polițiști.
Rolul lor era să nu permită firmelor colectoare de metale să evite firmele intermediare la livrarea metalelor către Metalferos sau să le vândă direct Uzinei metalurgice din Râbnița. În februarie 2023, cei patru poliţişti a fost scoşi de sub urmărire penală de către Căruceru. Motivul a fost lipsa probelor.
În final, pe banca acuzaţilor au ajuns 8 persoane. Ei erau învinuiţi de apartenenţă la un grup criminal organizat şi spălare de bani.
În februarie 2024, procurorul Căruceru a emis o ordonanţă prin care a modificat rechizitoriul, a retras învinuirile şi a înaintat un nou rechizitoriu în care cei 8 inculpaţi sunt deja învinuiţi de evaziune fiscală. Infracţiune pentru care Codul Penal prevede o pedeapsă cu mult mai blândă.
Imediat ce Căruceru a anunţat despre schimbarea învinuirilor, avocaţii au devenit farte activi. Unii au afirmat că schimbarea de către procuror a învinuirilor la etapa cercetării judecătoreşti demonstrează că dosarul a fost fabricat. Şi clienţii urmează să fie achitaţi.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.