Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a aflat în octombrie 2010, pentru prima dată, despre existența schemei de spălare a banilor murdari rusești prin intermediul sistemului judecătoresc din Moldova în 2010. Despre aceasta a anunțat directorul Serviciului, Vasile Șarco, în cadrul primei ședințe a Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la spălarea banilor în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și al instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova, transmite SafeNews.md cu referire la jurnal.md.
„Serviciul a aflat în octombrie 2010. E vorba de o instituție bancară din RM. Nu putem acum opera cu date cu caracter personal. Instituția bancară a raportat la 17 octombrie prima tranzacție suspectă în adresa serviciului”, a precizat directorul Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Vasile Șarco.
Acesta a precizat că instituția deține multe informații confidențiale care nu pot fi transmise într-o formă publică. „Volumul de informații este extrem de masiv și am fi vrut ca ședința să fie în formatul prezenței fizice”, a mai spus Șarco.
Reprezentanții Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor spun că în acest context, în perioada 2011 – 2014 au fost efectuate trei controale tematice, iar al al treilea la întregul sistemul bancar.
Totodată, potrivit instituției, Moldinconbank a fost sancționată cu o amendă de 4 milioane de lei pentru neraportarea adevcată a tranzacțiilor suspecte.
Responsabilii de la Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării au mai informat membrii comisiei că banili au ajuns în 62 de state ale lumii. Instituția a sesizat mai puțin de 100 de state pentru obținerea informațiilor.
„Persoanele fizice nu se aflau pe teritoriul RM, fapt pentru care am întâmpinat dificultăți în posibilitatea de a afla informații despre aceste procese. Erau în derulare în multe instanțe, din care cauză serviciul nu putea afla direct informațiile”, a menționat Vasile Șarco.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.