Acasă Extern VIDEO // Președinta Comisiei Europene anunță planul ReArm Europe

VIDEO // Președinta Comisiei Europene anunță planul ReArm Europe

0

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat planul de reînarmare a Europei, ReArm Europe. Acesta are cinci puncte și va permite disponibilizarea de fonduri de 800 miliarde euro.

Potrivit Ursulei von der Leyen, întrebarea nu mai este dacă securitatea Europei este amenințată într-un mod real, ci dacă Europa este pregătită să acționeze în mod decisiv, așa cum impune situația, scrie agora.md. 

Președinta Comisiei Europene susține că Europa este pregătită să-și majoreze masiv cheltuielile pentru apărare, atât pentru a răspunde urgenței pe termen scurt de a acționa și de a sprijini Ucraina, cât și pentru a răspunde nevoii pe termen lung de a-și asuma mult mai multă responsabilitate pentru propria securitate.

Prima parte a planului ReArm Europe constă în a permite utilizarea fondurilor publice în domeniul apărării la nivel național. Așadar, în scurt timp, Comisia Europeană va propune activarea clauzei naționale de exceptare din Pactul de stabilitate și creștere, care va permite statelor membre să-și crească semnificativ cheltuielile de apărare fără a declanșa procedura de deficit excesiv.

Ulterior, statele membre UE vor primi un împrumut în valoare de 150 de miliarde de euro, bani care vor fi investiții în domeniul apărării.

Iar al treilea punct al planului este utilizarea „puterii bugetului UE”. În acest sens, Consiliul Europei va propune posibilități și stimulente suplimentare pentru statele membre care vor decide, dacă doresc să utilizeze programele politicii de coeziune, să crească cheltuielile pentru apărare.

Ultimele două domenii de acțiune vizează mobilizarea capitalului privat prin accelerarea Uniunii Economiilor și Investițiilor și prin intermediul Băncii Europene de Investiții.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.