După ce s-au plâns că lucrează peste program și nu sunt remunerați pentru orele de muncă suplimentară, astăzi, la prima oră, polițiștii au fost adunați în ședință. Potrivit lor, șefii le-ar fi promis că vor soluționa această problemă și că vor fi remunerați corespunzător, transmite SafeNews.md cu referire la tv8.md.
În legătură cu adunarea de astăzi, și responsabilii de la Poliție au declarat pentru postul nostru de televiziune că, de obicei, la finele lunii, se discută despre rezultatele activității, problemele apărute în activitatea de zi cu zi și căile de soluționare a lor.
Săptămâna trecută, TV8 a realizat un reportaj, în care un grup de polițiști s-a plâns că lucrează peste program, iar orele suplimentare de muncă nu li se plătesc.
În replica, cei de la conducerea Poliției Naționale au respins acuzațiile, iar ministrul de interne, Pavel Voicu, a declarat că este la curent cu această problemă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.