Astăzi, forțele de ordine au desfășurat 15 percheziții în mai multe localități, în cadrul unei anchete privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor și spălarea banilor, în pregătirea alegerilor parlamentare din 2025.
Investigațiile arată că un grup organizat, afiliat organizației criminale „Șor”, pregătea coruperea alegătorilor pentru viitoarele alegeri parlamentare. Pentru aceasta, membrii grupului foloseau metode complexe de transferare și distribuire a mijloacelor financiare dubioase prin intermediul aplicației mobile PSB a băncii ruse „Promsviazybank”, sancționată internațional.
În timpul perchezițiilor au fost ridicate sume importante de bani în valută, telefoane mobile, laptopuri, documente bancare, carduri, liste cu persoane participante la proteste și înscrisuri care atestă plăți pentru prezență. De asemenea, s-a documentat folosirea aplicației „Taito”, prin care cetățenii își ofereau voluntar datele personale, replicând un mecanism folosit anterior în campaniile electorale și referendumul din 2024.
O parte din fonduri era lichidată prin aplicația Telegram, utilizând un bot, iar aplicația PSB rămâne activă pe telefoanele membrilor grupului, accesată prin VPN. Totodată, prin grupuri de pe Telegram, coordonatori din Federația Rusă transmiteau instrucțiuni pentru distribuirea și comentarea materialelor de dezinformare pe rețele sociale precum Facebook, TikTok și Telegram.
Acțiunile procesuale continuă, iar persoanele vizate cooperează cu organele de urmărire penală.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.