Acasă Politic VIDEO // PAS exclude alianțe cu Ceban și Usatîi după alegeri. Grosu:...

VIDEO // PAS exclude alianțe cu Ceban și Usatîi după alegeri. Grosu: „O să facem coaliții doar cu cei care împărtășesc viziunea noastră pro-UE”

0

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS),Igor Gros susţine că formațiunea sa exclude categoric orice alianță post-electorală cu Mișcarea Alternativa Națională (MAN),condusă de Ion Ceban, dar și cu Partidul Nostru, al cărui lider este Renato Usatîi. Grosu a subliniat că PAS va colabora doar cu formațiuni care susțin parcursul pro-european al Republicii Moldova.

„- Cu domnul Usatîi nu o să faceţi coaliţie?

-Noi o să facem coaliții de guvernare doar cu cei care împărtășesc viziunea noastră clară pro-europeană”, a declarat preşedintele PAS.

Întrebat despre interdicția de intrare în România impusă lui Ion Ceban, Grosu a afirmat că nu cunoaște detalii din ancheta autorităților române, dar a reiterat poziția critică a formațiunii sale față de primarul Chișinăului:

„Pentru noi, cine este Ion Ceban, care este originea lui, ce a făcut în timp, în cariera politică nu este o noutate. Este un cal troian, un pseudo-european, deghizat în pro-european, la comanda și instrucțiunile FSB-ului”, a mai spus el. 

Totodată, Igor Grosu a confirmat discuțiile cu Platforma Demnitate și Adevăr (DA) privind o eventuală cooptare pe lista electorală a PAS. În ceea ce privește componența listei electorale a PAS, Grosu a precizat că el va fi primul pe listă, urmat de prim-ministrul Dorin Recean:

„Da, pot confirma, eu deschid lista și următorul este domnul Recean. Lista nu este definitivată, se mai fac unele ajustări, se mai poartă discuții cu unele persoane din afara partidului, o să le vedeți”, a subliniat Grosu.

Alegerile parlamentare din Republica Moldova vor avea loc în data de 28 septembrie.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.