Partidul politic „Moldova Mare” a transmis, printr-o postare pe rețelele de socializare, că cetățenii sunt tot mai dezamăgiți de lipsa unor soluții concrete din partea autorităților, în special în ceea ce privește pensiile, salariile și locurile de muncă.
Reprezentanții formațiunii afirmă că, în cadrul unei întâlniri cu veteranii din Chișinău, oamenii și-au exprimat îngrijorarea față de migrația tinerilor, lipsa locurilor de muncă și gestionarea fondurilor publice.
În acest context, partidul propune un program de industrializare, care ar avea drept scop crearea de locuri de muncă și susținerea economiei prin investiții, nu prin împrumuturi. De asemenea, este anunțată inițiativa unui nou sistem de pensii, inspirat din modelele europene, care să transforme contribuțiile cetățenilor într-o investiție pentru viitor.
„Moldova Mare” își exprimă intenția de a oferi soluții concrete, susținând că percepe nevoile reale ale populației.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.