Pe 2 mai, în capitală, a avut loc Forumul național de lucru al partidului „Moldova Mare”, la care au participat reprezentanți din mai multe raioane ale țării, inclusiv din Bălți, Edineț, Ocnița, Dondușeni, Rîșcani, Găgăuzia și municipiul Chișinău.
Evenimentul a reunit membri activi, simpatizanți și noi adepți ai formațiunii, iar discuțiile s-au axat pe planurile strategice ale partidului pentru perioada următoare. Noii membri au primit oficial carnetele de partid.
În cadrul forumului, lidera formațiunii, Victoria Furtună, a declarat că obiectivul partidului este să își extindă prezența pe întreg teritoriul Republicii Moldova:
„Vreau ca în fiecare raion să existe un reprezentant, din fiecare etnie — un om care luptă pentru regiunea sa și care știe că doar împreună putem construi o Moldovă Mare.”
Ea a subliniat că partidul pledează pentru dezvoltarea statului și stoparea declinului instituțional:
„Vom opri închiderea școlilor, vom opri închiderea universităților, vom opri închiderea fabricilor. Vom aduce poporul nostru acasă — și veți vedea cât de mare este, cu adevărat, țara noastră! Trebuie doar să trăim cu demnitate, să ne bucurăm de viață și să mergem înainte cu credință în Dumnezeu.”
Participanții au susținut mesajele transmise, exprimându-și încrederea într-o schimbare reală. Unul dintre cei prezenți a spus:
„Moldova are cu ce se mândri: oameni valoroși, evenimente care au făcut istorie, locuri deosebite. Și noi, cei care credem în această țară, nu avem voie să uităm. Avem datoria să mergem mai departe.”
Un alt membru a completat:
„Partidul Moldova Mare pledează pentru renașterea și consolidarea statului nostru. Suntem convinși că Moldova are dreptul la o dezvoltare independentă. A venit timpul să ne onorăm strămoșii și să apărăm Moldova de cei care vor s-o șteargă de pe harta lumii. Facem apel către toți cei cărora le pasă de soarta țării: să ne unim în jurul ideii de renaștere națională.”
Tinerii prezenți la forum au accentuat rolul lor în procesul de reconstrucție a țării. Un participant a declarat:
„Organizația noastră creează un spațiu liber, activ și curajos. Tinerii nu trebuie să fie doar asistenți, ci membri tvaloroși și respectați. Fiecare voce contează.”
În încheiere, Furtună a citat un mesaj des repetat în discursurile sale:
„Fiecare dintre noi are o voce și are dreptul să o folosească — nu doar o dată la patru ani, la alegeri, ci în fiecare zi!”
Evenimentul s-a încheiat cu un apel la unitate și acțiune:
„Vorbiți cu vecinii, vorbiți unii cu alții, vorbiți cu noi. A venit timpul să ne trezim cu adevărat — după 30 de ani — să ne trezim cu toții!”
Potrivit organizatorilor, forumul marchează consolidarea echipei și începutul unei campanii axate pe reconstrucție, implicare civică și renaștere națională.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.