Acasă Social VIDEO // Omorul adolescentei de 16 ani: Imagini de la reconstituirea crimei

VIDEO // Omorul adolescentei de 16 ani: Imagini de la reconstituirea crimei

0

Am omorât-o, iar după asta am mers și am servit o bere. Este declarația tânărului de 18 ani care și-a omorât cu sânge rece iubita. Bănuitul împreună cu anchetatorii și procurorii s-au întors la locul faptei și au reconstituit totul cum a avut loc, transmite SafeNews.md.

Imaginile video au fost oferite redacției Publika TV de către o sursă apropiată anchetei.

În timpul reconstituirii faptei, tânărul a arătat pe un manechin cum și-a omorât iubita și unde i-a aplicat loviturile cu cuțitul.

„După asta am ieșit din cameră, am încuiat ușa. M-am dus la magazin și am servit o bere cu un băiat”, a declarat acesta.

Bănuitul spune că a înjunghiat minora în abdomen și a părăsit locul faptei. Mai mult, din imaginile video se vede că în odaia unde a avut loc crima sunt sticle cu băuturi alcoolice.

Totodată, miercuri, la Curtea de Apel Chișinău va avea o nouă ședință de judecată, în care magistrații vor decide dacă bănuitul va fi cercetat penal în continuare sub arest sau în stare de libertate.

Amintim că acum o săptămână, cadavrul fetei de 16 ani a fost găsit de către poliţişti într-un apartament din cartierul Telecentru al Capitalei. Minora era dată dispărută de câteva zile.

În urma investigaţiilor, s-a stabilit că adolescenta a fost înjunghiată cu un cuţit de bucătărie de către iubitul ei de 18 ani. Totul s-a întâmplat din cauza unei scene de gelozie. Pe 22 octombrie, învinuitul a primit 30 de zile de arest preventiv.

Magistraţii de la Judecătoria Chişinău au admis integral recursul procurorilor. Menţionăm că tânărul şi-a recunoscut vina şi le-a spus anchetatorilor că regretă cele întâmplate.

Dacă i se va demonstra vinovăţia, acesta riscă până la 20 de ani de puşcărie sau chiar detenţie pe viaţă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.