Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță la Chișinău o captură de pastile pentru slăbit, cu efect psihotrop, de circa 150 000 de lei, precum și bani care ar fi rezultat din vânzări de pastile – peste 300 000 de lei și 5 000 de euro, scrie telegraph.md.
Captura a avut loc în cadrul perchezițiilor domiciliare la cinci bănuiți cu vârste cuprinse între 22 și 55 de ani în Chișinău. Celor 1 500 de capsule ridicate se adaugă alte șase colete din Kazahstan, cu astfel de capsule, ridicate în cadrul percheziției din incinta unei filiale a Poștei Moldovei, trimise pe numele bănuiților.
Ofertele de vânzare a pastilelor pentru slăbit erau publicate pe o platformă de anunțuri, fără ca însă potențialii clienți să cunoască despre faptul că acestea conțineau și o substanță psihotropă.
Ulterior ridicării pastilelor, acestea au fost remise spre expertizare.
La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de aplicare a arestului preventiv, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus aplicarea măsurii arestului de la domiciliu. Ulterior, chiar dacă procurorii PCCOCS au contestat, instanța le-a respins recursurile. Acum, învinuiții sunt cercetați în libertate, sub control judiciar, iar pe parcursul investigațiilor beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.