O locomotivă de pe ruta Ocnița-Bălți a fost cuprinsă de flăcări în apropierea orașului Drochia. Imagini de la fața locului au fost distribuite de un martor ocular pe o rețea de socializare. Potrivit IGSU, incendiul s-a produs ieri, 17 iulie, în jurul orei 18:30.
Potrivit primelor informații focul a cuprins locomotiva trenului de pasageri cu două vagoane.
La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori, care ajunși au stabilit că arderea s-a produs în secțiunea motorului de unde a ieșit fum dens.
Pasagerii trenului s-au evacuat de unii singuri. Incendiul a fost localizat către ora 18:58.
În urma arderii a fost afectată secțiunea motorului locomotivei, și cabina mașinistului. Nicio persoană nu a avut de suferit, iar trenul și-a continuat destinația.
Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.