Cu prilejul aniversării a 34 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, președintele Maia Sandu a adresat un mesaj de felicitare cetățenilor, în care a evidențiat rolul esențial al fiecărui om în edificarea unei țări prospere și libere.
Șefa statului a adus un omagiu muncii și devotamentului cetățenilor din toate domeniile – de la agricultori și profesori, până la lucrători medicali, constructori și artiști – subliniind că prin efortul lor zilnic, aceștia contribuie direct la consolidarea societății moldovenești.
„Oamenii acestei țări sunt cei care au dus mai departe tradițiile, au ținut familiile unite și au muncit cinstit pentru un trai mai bun. Fiecare gest, fiecare contribuție contează – fie că este vorba de o școală ridicată, un drum reparat sau o viață salvată”, a menționat președinta în mesajul său.
Maia Sandu a accentuat că Moldova este oglinda propriilor cetățeni – atunci când aceștia trăiesc în siguranță, cu încredere și libertate, și statul devine mai puternic și mai demn.
„Viitorul țării noastre se construiește prin responsabilitatea individuală și prin valorile comune care ne unesc ca popor. Acolo unde e muncă cinstită și solidaritate, acolo înflorește Moldova”, a transmis șefa statului.
În încheiere, președinta a lansat un apel la unitate, încredere și speranță:
„Republica Moldova trăiește prin fiecare dintre noi. Prin munca noastră, prin iubirea față de familie și față de țară. Împreună, putem clădi o Moldovă liberă, puternică și europeană. La mulți ani, Moldova!”
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.