Fostul președinte al Parlamentului, Marian Lupu, a anunțat în cadrul unei emisiuni televizate că va înainta un proiect de lege privind modificarea articolului 142 din Constituția Republicii Moldova, cu scopul de a întări statutul de neutralitate și suveranitate al țării.
Potrivit lui Lupu, actuala formulare constituțională permite, teoretic, revizuirea suveranității și neutralității printr-un referendum constituțional, dar doar cu votul a 50% plus unu din totalul alegătorilor înscriși pe liste – o condiție dificil de realizat în practică, dar care lasă loc de interpretări periculoase.
„Această idee că, în teorie, se poate renunța la suveranitate sau neutralitate, chiar dacă greu, nu ar trebui să existe”, a spus Lupu.
El a menționat că a elaborat încă din 2018, alături de experți în drept constituțional, un proiect de lege prin care propune ca suveranitatea, neutralitatea, independența, integritatea teritorială și forma republicană de guvernare să fie incluse în Constituție ca norme intangibile – adică dispoziții care nu pot fi modificate sub nicio formă, nici prin referendum.
Lupu a precizat că, deși proiectul nu a fost susținut atunci de colegii din Partidul Democrat, intenționează ca să-l înainteze din nou în Parlament pentru dezbateri și adoptare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.