Președintele partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian Lupu, critică legea privind limitarea plăților în numerar, intrată în vigoare la 1 aprilie. Potrivit lui, această măsură este „prematură” și lovește direct în sute de mii de cetățeni, în special în cei care au muncit peste hotare fără un contract legal și care și-au păstrat economiile în numerar.
„Cetățenii Republicii Moldova sunt încă prea săraci pentru a fi limitați în posibilitatea de a-și valorifica banii munciți din greu, departe de familie”, a declarat Marian Lupu, subliniind că legea îi împiedică pe oameni să-și cumpere locuințe și nu contribuie real la combaterea corupției, spălării banilor sau finanțării terorismului.
Liderul „Respect Moldova” susține că măsura nu face decât să încurajeze economia tenebră și cere identificarea unor soluții alternative care să nu le răpească oamenilor dreptul de a-și folosi economiile.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.