Procuratura Anticorupție are, de astăzi, un nou conducător. Marcel Dumbravan a fost prezentat oficial în funcția de procuror-șef în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul instituției. Evenimentul a reunit conducerea Procuraturii Generale, reprezentanți ai Consiliului Superior al Procurorilor și întreg colectivul structurii anticorupție.
Prezentarea oficială a fost făcută de Procurorul General Alexandru Machidon, care a evidențiat importanța strategică a Procuraturii Anticorupție în lupta cu fenomenul corupției și a subliniat rolul esențial al acesteia în întărirea statului de drept.
„Este o misiune de maximă responsabilitate, într-un domeniu aflat constant în atenția publicului. Sunt convins că domnul Dumbravan va aduce un suflu nou în conducerea instituției și va consolida activitatea acesteia în beneficiul justiției și al cetățenilor,” a declarat Alexandru Machidon.
În mesajul său, Marcel Dumbravan a mulțumit pentru încrederea acordată și a vorbit despre angajamentul său ferm față de independența și integritatea actului de justiție.
„Accept această funcție cu deplină responsabilitate și cu înțelegerea clară a provocărilor ce urmează. Împreună cu echipa, voi lucra pentru o procuratură puternică, eficientă și credibilă,” a spus noul procuror-șef.
La eveniment a participat și Președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, care a reiterat sprijinul instituțional pentru activitatea procurorilor anticorupție și a încurajat continuarea eforturilor de reformare și eficientizare a justiției.
Numirea lui Marcel Dumbravan în fruntea Procuraturii Anticorupție a fost oficializată printr-un ordin emis de Procurorul General, în baza propunerii înaintate de Consiliul Superior al Procurorilor, conform cadrului legal în vigoare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.