Mai mulți moldoveni au rămas blocați la granița dinte Ucraina și Ungaria. Ar fi vorba despre cel puțin 12 autocare și circa 600 de pasageri, care deja de patru zile își petrec nopțile în vamă. Oamenii spun că în tot acest timp nu au primit nici măcar apă sau mâncare, iar firma de la care au procurat bilete, le zice să mai aștepte încă câteva zile. Aceștia urmau să ajungă la Praga. Reprezentanții companiei de transport ne-au spus că nu cunosc motivul reținerii.
„A patra zi deja e. Dumnealor doar au dat un croissant și două cești de cafea. Atât. Absolut nu au dat un oarecare hotel sua undeva ca oamenii să se odihnească. Iaca așa dorm oamenii”.
Bărbatul ne-a povestit că urma să ajungă la Praga, la muncă, însă deja de patru zile, împreună cu încă 600 de moldoveni, stă blocat la vamă. Acesta spune că în autocare sunt și mulți copii mici, încă, deocamdată, nimeni nu le poate da un răspuns exact, când vor putea să-și continue drumul. Mai mult, acesta zice că firma de la care au procurat bilete acum, este inndiferentă față de soarta lor și le spune să mai aștepte încă vreo 3-4 zile, pînă se vor găsi soluții.
„El a rupt o grămadă de bani. Pe bilet scrie 80 de euro, dar el minimum a luat de la 150 până la 400 de euro de la fiecare persoană”.
Acesta mai zice că are nevoie și de ajutor medical, însă vameșii i-au permis să plece la spitalul din regiune doar pentru jumătate de oră. Acolo, chirurgul i-ar fi recomandat un tratament mai complex, dar e nevoit să stea în continuare în vamă.
„Spațiu între locurile pasagerilor nu există. Mi-au fost umflate picioarele. Am dus cu ambulanța la spital”.
Am încercat să luăm legătura cu compania de transport, însă responsabilii de acolo nu ne-au putut clarifica situația.
OPERATOARE, OFICIUL CENTRAL AL COMPANIEI: „Nu sunt toți pasagerii noștri. Sunt și cei care au pornit cu alte companii. Nu avem nici noi informații. Vama ungurească nu ne explică nimic. Persoanele care au dorit să se întoarcă au urcat deja în autocar și sunt în drum spre casă”.
Operatorul de transport nu a putut să ne spună câți moldoveni s-au întors acasă și au negat faptul că oamenii nu au primit mâncare și apă. Nu am reușit să obținem o reacție de la Ministerul de Externe de la Chișinău, întrucât serviciul de presă nu ne-a răspuns la telefon.
Compania de transport nu este la prima acuzație de acest fel. Anterior, mai mulți pasageri s-au plâns că au rămas blocați la hotare, din motiv că șoferii autocarelor nu dispuneau de toate documentele necesare pentru transport pasageri.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.