„Republica Moldova are obligația să pună un accent mai mare pe turismul rural, care trebuie să devină o direcție strategică de dezvoltare, deoarece satele sunt comoara și valoarea inestimabilă a țării noastre.” De această părere este președinta Organizației Naționale de Femei a Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Liliana Buzilă, care deține și funcția de președinte al Consiliului de Administrare al Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM).
În cadrul emisiunii „Consens Național” cu Vitalie Dogaru, difuzată de Realitatea TV, Liliana Buzilă, a subliniat că turismul rural nu înseamnă doar promovarea tradițiilor sau atragerea vizitatorilor, ci reprezintă o adevărată oportunitate economică pentru comunitățile locale.
Potrivit ei, fiecare pensiune deschisă, fiecare gospodar care oferă produse autentice sau experiențe tradiționale creează locuri de muncă, aduce venituri directe în gospodării și contribuie la stoparea migrației. Turismul rural poate transforma satele din zone ignorate în comunități vii, prospere și atractive, în care oamenii trăiesc demn din munca lor, iar cultura noastră autentică este păstrată și transmisă mai departe.
„Recent, am avut ocazia să merg la Festivalul Bășcuțelor din satul Țîra, raionul Florești. Am rămas impresionată de activitatea și inițiativa primarului din localitate, care a organizat pentru al cincilea an consecutiv acest festival, conștientizând importanța obiectivelor turistice din zonă. Bășcuțe de acest fel nu mai sunt în altă parte în Republica Moldova. Am întâlnit la festival oficiali din România, din Ucraina și din mai multe localități din țara noastră, ceea ce înseamnă că această destinație devine, încet, dar sigur, vizibilă. Mai mult, proprietarii bășcuțelor care au avut cei mai mulți vizitatori au fost premiați, la propunerea primarului. Inițiative de a organiza astfel de evenimente nu trebuie să vină doar din partea Ministerului Culturii, ci și din partea oamenilor cu suflet mare, care înțeleg importanța dezvoltării locale și a atragerii turiștilor”, a declarat Liliana Buzilă.
Reprezentanta Partidului „Respect Moldova” a mai menționat că turismul rural are nevoie de sprijin substanțial din partea autorităților centrale, precum și de simplificarea procedurilor birocratice pentru atragerea fondurilor destinate dezvoltării și modernizării acestui sector.
Liliana Buzilă a declarat de mai multe ori că dezvoltarea turismului rural este prioritate națională pentru echipa Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, condusă de Marian Lupu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.