Acasă Politic VIDEO // Lilian Carp, despre prezența lui Platon la protestul din fața...

VIDEO // Lilian Carp, despre prezența lui Platon la protestul din fața CEC: Este rezultatul cinei de taină care a avut loc „acasă la Botnari”

0

Apariția controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon, la protestul din fața Comisiei Electorale Centrale (CEC), acolo unde reprezentanții mai multor partide au protestat împotriva deschiderii a doar 139 de secții de votare în diaspora, nu ar fi întâmplătoare. Cel puțin asta declară membrul PAS, Lilian Carp, potrivit căruia scoaterea lui Platon în fața oamenilor ar fi o provocare pusă la cale la „cina cea de taină” de la casa fostului deputat PD, Constantin Botnari.

„Ieri am vorbit despre „cina cea de taină” de la casa lui Botnari, unde au fost mai mulți capi ai grupării criminale Plahotniuc. Am spus că băieții nu s-au întâlnit de flori de cuc și au băut ceai. Am vorbit că vor fi provocări și astăzi în fața CEC apare Slava Platon. Chiar dacă omul a avut de suferit de pe urma lui Plahotniuc și Șor, am văzut că s-a împăcat cu aceștia. Ei și-au dat mâna și trebuie să ne așteptăm și la alte provocări. Apariția lui Platon la protest e o provocare crasă pusă la cale de Dodon-Voronin-Plahotniuc. În anumite perioade s-au mâncat între ei, s-au pus la pușcărie… Acum, de frica că o să stea toți grămăjoară în pușcărie s-au unit. Se tem de rezultatul votului de pe 11 iulie”, a precizat Carp.

Precizăm că controversatul om de afaceri Veaceslav Platon și-a făcut apariția la protestul din fața CEC. Prezența lui i-a indignat pe protestatari, care l-au huiduit. Pentru a nu degenera în altercații, acesta a fost scos din mulțime de către polițiști și paza sa de corp.

Amintim că protestatarii solicită ca membrii CEC să-și revizuiască decizia și să majoreze numărul de secții de vot în diasporă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.