Israelul a lansat ceea ce a numit „lovituri preventive” împotriva Iranului și a fost declarată stare de urgență în Israel, potrivit ministrului apărării al țării, Israel Katz, conform CNN, citat de Mediafax.ro.
„În urma atacului preventiv al statului Israel împotriva Iranului, se așteaptă în viitorul imediat un atac cu rachete și drone împotriva statului Israel și a populației sale civile”, a declarat Katz într-un comunicat.
Agenția de presă iraniană IRNA a raportat că în Teheran s-au auzit explozii repetate.
Ambasadorul SUA în Israel, Mike Huckabee, a declarat că ambasada din Ierusalim „urmărește îndeaproape situația” după atacurile Israelului asupra Iranului de vineri dimineața.
„La ambasada noastră urmărim îndeaproape situația. Vom rămâne aici toată noaptea. Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului!”, a scris Huckabee într-o postare pe X.
„Nu a existat nicio implicare sau asistență din partea SUA în atacurile efectuate de Israel în Iran”, a declarat joi secretarul de stat Marco Rubio.
„În această seară, Israelul a întreprins acțiuni unilaterale împotriva Iranului. Nu suntem implicați în atacurile împotriva Iranului, iar prioritatea noastră principală este protejarea forțelor americane din regiune”, a afirmat acesta într-o declarație.
„Israelul ne-a informat că consideră că această acțiune era necesară pentru autoapărare. Președintele Trump și administrația au luat toate măsurile necesare pentru a proteja forțele noastre și rămân în contact strâns cu partenerii noștri regionali. Vreau să fiu clar: Iranul nu ar trebui să vizeze interesele sau personalul SUA”, a spus el.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.