Acasă Social VIDEO// În Republica Moldova există persoane care primesc pensie de 400.000 de...

VIDEO// În Republica Moldova există persoane care primesc pensie de 400.000 de lei

0

În Republica Moldova există persoane care primesc pensie de 400.000 de lei.

Cel puțin asta a declarat fostul președinte al țării, Vladimir Voronin, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4. 

„Mata ai auzit de pensie de 400.000 de lei pe lună? Iată să știi că există și așa pensie, mai mult nu, dar mai puțin da, sute de mii de lei există”, a spus Voronin.

Fiind întrebat dacă cunoaște persoana respectivă, Voronin a răspuns: „Am știut-o și am avut și întâlniri cu ea așa „delavîe” când eram președinte”.

Mai mult decât atât, fostul președinte a dezvăluit că este vorba despre o persoană din sistemul bancar, iar pentru a avea așa o pensie mare în R. Moldova, Voronin spune că nu e neapărat să ai funcții mari și să muncești toată viața.

„Nu întodeauna pensiile sunt legate de aportul omului în activitatea lui pe parcursul vieții. Aceasta e o persoană din sistemul bancar. Acolo ei au făcut ce le-a trebuit lor să facă. Dar acel om care muncește ca un rob toată viața, iată primește ceea ce primește, dar Dodon majorează pensia cu 1 %”, a adăugat Vladimir Voronin.

Referindu-se la pensia sa, fostul șef al statului a precizat că aceasta constituie 80% din salariul actual al președintelui.

Precizăm că, anul trecut, deputatul Iurie Reniță a solicitat informații despre cea mai mare pensie din țară de la Casa Națională de Asigurări Sociale. Atunci, oficialii i-au răspuns că aceasta constituie 224.197 de lei, iar beneficiarul a activat în domeniul financiar-bancar.

știri.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.