Ofițerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigație, au documentat activitatea unui importator al semifabricatelor și produselor din carne de pui congelată. Acțiunile au avut loc în cadrul măsurilor de prevenire şi contracarare a traficului ilicit de mărfuri şi produse, precum şi asigurarea respectării drepturilor consumatorilor.
Potrivit unui comunicat al IGP, ca urmare a acțiunilor efectuate, s-au constatat mai multe ilegalități la importul, transportarea, depozitarea și comercializarea produselor din carne. Astfel, au fost prelevate probe și transmise la CRDV mun. Chișinău, cu eliberarea ulterioară a rapoartelor de încercări în cadrul căruia va fi stabilită calitatea și siguranța (inofensivitatea) alimentelor.
În acest context, Inspectoratul General al Poliției și ANSA, solicită cetățenilor să fie prudenți la procurarea produselor din carne din locurile neautorizate în vederea evitării unor eventuale pericole pentru sănătate, dar și prejudicii economice considerabile.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.