Avocatul Igor Hlopetchi, susține că alegerile prezidențiale din România reprezintă o oportunitate istorică pentru poporul român de a se elibera de influența rețelei SOROS, care a marcat profund viața politică din regiune în ultimii ani.
„Românii au posibilitatea să scape de influența SOROS la ei în țară. Oricare ar fi alegerea făcută, noi, în calitate de bun vecin și partid politic responsabil, vom respecta decizia luată de poporul român”, a declarat Hlopetchi.
Acesta a atras atenția că scrutinul din România va avea un impact major asupra întregii Europe de Est, întrucât, în cazul unei schimbări de direcție la București, Republica Moldova ar putea rămâne singurul bastion al influenței globaliste, „cel puțin până în toamnă, când vor avea loc alegerile noastre”.
Referindu-se la excluderea anterioară a candidatului Georgescu din cursa electorală, reprezentantul „Moldova Mare” a calificat acest gest drept „un derapaj fără precedent într-un stat democratic”.
„Vom monitoriza cu atenție desfășurarea alegerilor din România. Partidul Moldova Mare va respecta alegerea poporului român și face apel la toate partidele din Republica Moldova — inclusiv cele de guvernare și de opoziție — să nu intervină în procesul electoral de peste Prut”, a subliniat Hlopetchi.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.