Acasă Istorii din spatele culisei VIDEO // Furculiță, despre momentul în care i-a dat peste mână colegului...

VIDEO // Furculiță, despre momentul în care i-a dat peste mână colegului de partid: ”Foarte bine fost tot”

1

„Foarte bine a fost tot”. Astfel a comentat liderul fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, momentul în care i-a dat peste mână colegului său, deputatul Ștefan Gațcan.

S-a întâmplat astăzi, la ședința Parlamentului. Deputatul Ștefan Gațcan a ridicat mâna pentru a susține o propunere a Platformei DA. Colegul său de alături însă i-a dat peste mână ca să-și retragă votul.

„Colegi, haideți în sală, va fi conferință de presă. Foarte bine a fost tot”, a comentat scurt Furculiță, la solicitarea reporterului Jurnal.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

1 COMENTARIU

  1. Acum e timpul polemicilor civilizate, cu argumente ce nu pot fi negate. Nu lovituri/ ghioturi sub centura.Gestul lui F. este dezonorabil Compromite democratia autentica. Readuce Fuhrerismul in parlamentarism. In 1933 Adolf parca legal a intrat in parlament, dar ..a
    s-a intamplat nu ceea ce a dorit poporul german . Victima a doua razboie mondiale. Potrivit Wikipedia ,,Führer este un termen provenit din limba germană, unde se scrie Führer sau Fuehrer, se pronunță [ˈfyːʁɐ] și înseamnă „conducător” sau „ghid”, fiind derivat din verbul führen, „a conduce”. Deși în germană cuvântul este unul obișnuit, el poartă în toate limbile lumii o conotație particulară datorită legăturii care se face automat cu Adolf Hitler, care era supranumit der Führer, „Conducătorul”. În Germania nazistă cuvântul Führer se folosea și în alte expresii, în special în cuvinte compuse care denumeau numeroase poziții din diferite organizații (para)militare și guvernamentale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.