Acasă Politic VIDEO // Eugeniu Nichiforciuc: „Integritatea unui politician înseamnă Respect pentru oameni”

VIDEO // Eugeniu Nichiforciuc: „Integritatea unui politician înseamnă Respect pentru oameni”

0

Un politician integru este cel care lucrează pentru oameni și pentru economia națională, nu pentru interese străine. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Partidului „Respect Moldova”, Eugeniu Nichiforciuc, în cadrul dezbaterii electorale de la postul TV8.

„Pentru cei care fac partizanat politic nu contează că amendamentul pe care l-am susținut la legea tutunului a adus în doar opt luni un plus de 160 de milioane de lei la bugetul de stat, a creat locuri de muncă aici, acasă, și a oferit sprijin real producătorilor autohtoni, care se confruntau cu presiunea marilor companii internaționale”, a subliniat Nichiforciuc.

Vicepreședintele formațiunii a menționat că este modelul pe care Partidul „Respect Moldova” îl propune pentru întreaga economie.

„În următorii patru ani vrem să reducem birocrația și să simplificăm procedurile pentru firmele mici și mijlocii, să asigurăm o impozitare echitabilă și transparentă, să stimulăm investițiile în agricultură și industrie, astfel încât producția autohtonă să fie competitivă și să devină o sursă reală de prosperitate”, a precizat Nichiforciuc.

Potrivit lui, integritatea și transparența rămân fundamentul programului electoral al formațiunii: audit și control riguros al achizițiilor publice, inclusiv a resurselor energetice; depolitizarea instituțiilor statului; promovarea unei justiții independente, echitabile și transparente; consultarea producătorilor autohtoni în luarea deciziilor și susținerea acestora.

„Pe 28 septembrie, alegerea este între stagnare și dezvoltare, între interese străine și interesul național. Eu aleg să fiu de partea producătorilor autohtoni, a oamenilor muncitori și a unei Moldove care se respectă!”, a concluzionat Eugeniu Nichiforciuc.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.