Acasă Extern VIDEO // Donald Trump anunţă că asasinul lui Charlie Kirk a fost...

VIDEO // Donald Trump anunţă că asasinul lui Charlie Kirk a fost prins: „Sper să primească pedeapsa cu moartea”

0

Președintele american Donald Trump a declarat, vineri dimineața la Fox News, că autoritățile l-au găsit și arestat pe ucigașul lui Charlie Kirk. Liderul de la Casa Albă a afirmat: „cu un grad ridicat de certitudine, îl avem în custodie”, relatează BBC. 

Președintele SUA a declarat că „cineva foarte apropiat de el l-a dat pe mâna autorităților” și a adăugat că se așteaptă ca oficialii să ofere o actualizare mai târziu, în cursul zilei.

Comentariile lui Trump au venit după ce FBI și autoritățile din Utah au publicat o nouă înregistrare video care îl arată pe suspect fugind de la locul faptei. Poliția a mai publicat și imagini cu o „persoană de interes” îmbrăcată cu un tricou negru cu steagul SUA pe el.

Președintele american a spus că „speră ca ucigașul lui Kirk să primească pedeapsa cu moartea”. Vorbind la Fox & Friends, citat de BBC, Trump a declarat: „Kirk a fost cea mai bună persoană și nu merita asta”.

El a adăugat că autoritățile locale „au făcut o treabă excelentă, toată lumea a lucrat împreună”. „Totul s-a rezolvat”, a spus Trump.

De asemenea, Trump a spus că nu a vrut să vadă înregistrarea cu momentul împușcăturii, adăugând că nu dorește să își amintească de Kirk în acel fel. Președintele a afirmat că a auzit că imaginile sunt „îngrozitoare”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.