Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI au efectuat percheziții domiciliare în raioanele Cedîr-Lunga și Cahul la persoane suspectate că ar deține arme, muniții, dar și muniții speciale.
În urma acțiunilor întreprinse la domiciliile a doi bărbați de 23 și 39 de ani, polițiștii au depistat și ridicat cinci arme de diferite modele și cartușe, toate depozitate cu încălcarea legislației în vigoare.
Bunurile au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizei balistice și traseologice.
Polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru stabilirea circumstanțelor în care armele au fost dobândite, scopului păstrării acestora, precum și dacă mai sunt și alte persoane implicate.
Conform legislației în vigoare bărbații riscă închisoare de la 2 la 7 ani, cu privarea de dreptul de deţinere, port şi folosire a armei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.