Procurorul Pavel Vinițchi, acuzatorul de stat în gestiunea căruia au fost majoritatea dosarelor ce țin de traficul internațional de droguri ale grupării „Borman”, recent a fost victima unei ample campanii de denigrare, în spatele căreia ar sta unii colegi din PG, dar și din cadrul altor organe de drept ale statului, precum și unii reprezentanți ai lumei interlope. Surse apropiate anchetei susțin că procurorul Vinițchi ar fi prezentat pe 23 septembrie un raport procurorului general Alexandr Stoianoglo. Tot prin intermediul acestui act, acuzatorul a solicitat pornirea unui dosar penal pentru amestec la înfăptuire justiției, denunțuri mincinoase, precum și tentativă de intimidare a organului de urmărire penală din partea unor persoane certate cu legea, dar care a rămas fără acțiuni, asta deși conform legislației ar fi trebuit să se intervină imediat, transmite SafeNews.md cu referire la deschide.md.
Numele lui Vinițchi a apărut în presă, la începutul lunii august anul trecut, fiind acuzat de către un membru al grupării „Borman” că ar fi pretins și primit mită de la acesta. Procuratura Generală a început o anchetă de serviciu, iar peste cinci luni de la apariția acelor declarații – pe 30 decembrie 2020, Colegiul disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor a încetat procedura disciplinară intentată pe numele lui Vinițchi din motiv că nu s-a constatat comiterea unei abateri disciplinare. Întâmplător sau nu, cu o zi înainte de pronunțarea Colegiului disciplinar al CSP, mașina porcurorului Vinițchi a fost incendiată. Deși nu este o decizie în acest caz se pare piromanul ar fi un apropiat al lui Oleg Prutean, cunoscut în lumea criminală ca „Borman”. Aceeași persoană a făcut și un denunț la Procuratura Anticorupție pe numele lui Vinițchi, însă acesta s-a dovedit a fi fals. Reporterii Deschide.MD au intrat în posesia mai multor probe care ar putea face lumină în acest caz, dar și unde și în fața cui a greșit procurorul Vinițchi.https://googleads.g.doubleclick.net/pagead/ads?guci=2.2.0.0.2.2.0.0&client=ca-pub-7537724756068498&output=html&h=280&adk=1723342376&adf=1900088262&pi=t.aa~a.1404859296~i.5~rp.4&w=795&fwrn=4&fwrnh=100&lmt=1610628320&num_ads=1&rafmt=1&armr=3&sem=mc&pwprc=4112202426&psa=1&ad_type=text_image&format=795×280&url=https%3A%2F%2Fdeschide.md%2Fro%2Fstiri%2Finvestigatii%2F78484%2FEXCLUSIV-(VIDEO)–%25C3%258Entre-ciocan-%25C8%2599i-nicoval%25C4%2583-sau-cum-procurorul-Vini%25C8%259Bchi-este-%25C3%25AEncol%25C8%259Bit-de-PG-%25C8%2599i-lumea-interlop%25C4%2583.htm%3Ffbclid%3DIwAR0Nsz6CMwbaY2KlA8qC-Cla74gCdCSP6f6g1ThnwR9ScXhEyiYbeoUrxos&flash=0&fwr=0&pra=3&rh=199&rw=795&rpe=1&resp_fmts=3&wgl=1&fa=27&adsid=ChAIgPT__wUQksGrxtDyv_FyEkgALvr8nJlBbNPJXMTOo4RsVK7a3zZKoy7vgvYn6l5B8JqU-c5CsjMWf5DAVdyfMm43JGgw-TDfLYswZQK7s0hP0uc4pUiGwO0&dt=1610628320289&bpp=6&bdt=16761&idt=6&shv=r20210112&cbv=r20190131&ptt=9&saldr=aa&abxe=1&cookie=ID%3D10d7db9650ed5e26-224d048c5fb90019%3AT%3D1607720689%3ART%3D1607720689%3AS%3DALNI_MayuVQHAAGvDZgQpfhn2Ou9YMUfFA&prev_fmts=0x0%2C728x90&nras=2&correlator=2839404963548&frm=20&pv=1&ga_vid=2088324034.1607720693&ga_sid=1610628308&ga_hid=318205832&ga_fc=1&u_tz=120&u_his=1&u_java=0&u_h=768&u_w=1366&u_ah=738&u_aw=1366&u_cd=24&u_nplug=3&u_nmime=4&adx=125&ady=1579&biw=1349&bih=667&scr_x=0&scr_y=0&eid=21066430%2C21068769%2C21068786&oid=3&pvsid=736171689004822&pem=331&ref=https%3A%2F%2Fl.facebook.com%2F&rx=0&eae=0&fc=1408&brdim=0%2C0%2C0%2C0%2C1366%2C0%2C1366%2C738%2C1366%2C667&vis=1&rsz=%7C%7Cs%7C&abl=NS&fu=8320&bc=31&jar=2021-01-14-12&ifi=4&uci=a!4&btvi=1&fsb=1&xpc=6TqJAZbx5c&p=https%3A//deschide.md&dtd=175
În luna august, 2020, mai multe instituții media au publicat un filmuleț video cu declarațiile unui individ care susține că procurorul Pavel Vinițchi i-ar fi cerut 15 mii de euro ca să-l lase în libertate. Este vorba despre Anton Zaharov, membru al grupării criminale „Borman”, condusă de Prutean, cel care a fost eliberat în condiții dubioase din Penitenciar, la sfârșitul lunii iulie a aceluiași an. Zaharov este vizat într-un dosar de trafic cu 16,4 kilograme de hașiș din Maroc în Federația Rusă.
În declarațiile sale, făcute pentru presă, Zaharov susține că a venit la PCCOCS pe 22 iunie, după-amiază, însoțit de avocatul Maxim Chișcă, unde a avut o întâlnire cu Vinițchi.
„Am intrat doar eu, avocatul a rămas după ușă. Procurorul m-a căutat în buzunare ca să nu am mijloace de înregistrare. I-am dat 5 mii de euro. Vinițchi m-a lăsat în birou și mi-a zis să-l aștept. A apărut peste vreo 30 de minute. Mi-a zis că dacă vreau să-mi rezolv problema, să-i mai aduc încă 10 mii de euro. Tol el mi-a zis să adresez în instanță o cerere de revocare a măsurii preventive și el o va susține după ce voi aduce banii”, a declarat Zaharov jurnaliștilor.
Sursa citată scrie că întâlnirea Zaharov-Vinițchi a fost confirmată și de către avocatul Maxim Chișcă, care susține că nu a participat la acea întrevedere, ci a stat sub ușă.
Imediat după apariția articolului, Procuratura Generală a venit cu un comunicat pe site-ul instituției prin care anunța că a luat act de materialului jurnalistic, intitulat ”Greșeala procurorului Vinițchi”, realizat de săptămânalul ”Gazeta de Chișinău” și a început o anchetă de serviciu pe numele procurorului din cadrul Procuraturii municipiului Chisinau, delegat în PCCOCS – tot el vizat în respectivul articol.
Reporterii Deschide.MD au intrat în posesia raportului procurorului Pavel Vinițchi pe care l-a prezentat Procurorului General Stoianoglo, Alexandru Stoianoglo, dar și o serie de probe care vin să prezinte o a doua parte a monedei în acest caz și care, totodată ridică o serie de întrebări, dar și dubii în ceea ce privește veridicitatea declarațiilor lui Zaharov, precum și a acțiunilor Procuraturii Generale.
În actul cercetat de noi, Vinițchi susține că duminică, 21 iunie 2020, a fost telefonat de către avocatul lui Zaharov, Maxim Chișcă, care i-a comunicat că deține o informație relevantă pentru dosarul penal în care este vizat clientul său, Anton Zaharov.
Cât de straniu ar părea, dar cele descrise de Vinițchi, sunt confirmate de o înregistrare video, care ar fi fost făcută la acea întâlnire din biroul lui Vinițchi de la PCCOCS, despre care a zis și Zaharov că a avut-o cu procurorul când i-ar fi dat 5000 de euro.
Ciudat pare totuși faptul că avocatul apare în înregistrările video din acea zi, asta deși pentru presă a declarat că ar fi stat la ușă și nu știe ce a vorbit clientul său cu procurorul Vinițchi.
În continuare, în aceeași discuție telefonică, avocatul Chișcă i-a relatat lui Vinițchi că clientul său, Anton Zaharov, ar deține o înregistrare video, primită de la Vechiu Ghenadie alias Cliford, înainte ca acesta să fie omorât. Filmulețul video ar conține date relevante pentru dosarul cu privire la uciderea lui Cliford, dar și prin care, de fapt se deconspiră cine sunt cei care au stat în spatele omorului la comandă.
Vinițchi l-ar fi anunțat pe Chișcă că este necesar să se prezinte la sediul PCCOCS împreună cu Zaharov, pentru a efectua reținerea acestuia și ridicarea informației video despre care vorbește, pentru a verifica relevanța acestora pentru cauza penală menționată.
Tot atunci, despre colaborarea cu Zaharov, Vinițchi i-a pus la curent pe șefii săi, procurorul-șef al PCCOCS Ion Caracuian și Adjunctul Procurorului General Ruslan Popov, convenind că se va aplica colaborarea doar după verificarea relevanței informației din imaginile video pe care le vor primi de la învinuit.
Ulterior, în aceeași zi, spre seară, Vinițchi a fost telefonat și de către Zaharov, cu care a avut o discuție de aproximativ de jumătate de oră, în care au vorbit despre acordul de colaborare în dosarul Borman, despre acțiunile avocatei Ala Raevscaia, dar și despre acea întregistrare cu interlopul Cliford, inclusiv despre colaborarea legală cu organul de urmărire penală. Vinițchi îi spune lui Zaharov că este o colaborare legală, dar secretă, și care este coordonată la nivel înalt, inclusiv cu acordul lui Stoianoglo. Doar că pentru a legaliza acest lucru, Zaharov trebuie să se prezinte la sediul PCCOCS pentru a întocmi reținerea acestuia și audierea suplimentară, inclusiv ridicarea înregistrării video menționate, ca ulterior să fie verificată relevanța acesteia pentru cauza penală.
Mai jos prezentăm discuția pe care a avut-o Vinițchi cu Zaharov, din care se poate înțelege clar că nu a fost vorba despre nicio încercare de estorcare de bani, ci este vorba despre o colaborare cu organul de urmărire penală în cadrul dosarul „Borman”.
A doua zi, pe 22 iunie, Zaharov, împreună cu avocatul său, Maxim Chișcă, s-a prezentat la PCCOCS, în biroul de serviciu a lui Vinițchi, unde Chișca (cel care declarase pentru presă că nu a intrat în birou și că nu cunoaște despre ce a comunicat Zaharov cu Vinițchi), i-a transmis un stick de culoare roșie, unde erau salvate imagini video făcute de către de Kliford cu presupusul killer care urma să efectueze omorul la comandă.
După ce au fost examinate înregistrările video, primite de la avocatul Maxim Chișcă și clientul său Anton Zaharov, Vinițchi i-ar fi raportat acest fapt procurorului-șef la PCCOCS, Ion Caracuian, iar împreună cu acesta și șeful Direcției Crimă Organizată a INI au mers la Ruslan Popov, adjunctul Procurorului General, și au analizat înregistrarea primită. Însă, aceștia au ajuns la concluzia că informația oferită de Zaharov nu prezintă relevanță pentru cauza penală, iar din acest motiv nu poate fi încheiat un acord de colaborare cu acesta.
Ulterior, la data de 30 iunie 2020, Vinițchi s-a prezentat la sediul Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana pentru a participa la examinarea cererii avocatului Chișca Maxim, privind revocarea arestului preventiv în privința lui Zaharov.
În ședința de judecată s-a prezentat și învinuitul Zaharov Anton, pe numele căruia procurorul a cerut să fie anunțat în căutare chiar a doua zi după întâlnirea de la PCCOCS. Deși trecuse o săptămână, Vinițchi nu a fost informat dacă s-a decis sau nu căutarea lui Zaharov, despre acest lucru fiind anunțat oficial peste încă două săptămâni, adică abia pe 16 iulie 2020.
Totuși, Vinițchi a solicitat printr-un mesaj intervenția ofițerilor de investigație Ion Bădilă și Ion Zubco prin intermediul unei ordonanțe. Aceștia au confirmat prin mesaj că vor veni imediat la sediul Judecătoriei Ciocana.
După închiderea ședinței de judecată, învinuitul Zaharov Anton a ieșit din sediul instanței și a dat bir cu fugiții. Vinițchi a mers în biroul unde se afla escorta cerută pentru a verifica dacă sunt prezenți angajații MAI care au dreptul de a reține și dacă sunt dotați cu (cătușe), pentru a-l reține pe Zaharov. Însă, după o scurtă discuție cu șeful echipei, Vinițchi a aflat că cei de la escortă nu au un act de executare.
Ulterior, Vinițchi s-a întâlnit pe coridorul instanței cu ofițerul de investigație Ion Bădilă, care i-ar fi zis cum Zaharov, imediat după închiderea ședinței a fugit, invocând faptul că soția acestuia se simte rău – lucru aflat de la avocatul învinuitului.
Între timp, pe 15 iulie 2020, cu câteva săptămâni înainte de apariția în presă a lui Zaharov, acesta a expediat o plângere pe numele lui Vinițchi către Președintele R.Moldova de atunci, Igor Dodon, Procurorului General, Alexandru Stoianoglo, Consiliului Superior al Procurorilor, dar și Procuraturii Anticorupție, cu aceleași declarații și acuzații.
În acest context, pare ciudat faptul că deși factorii de decizie din cadrul PG, cunoșteau despre acest caz, nu au început imediat o anchetă dar au reacționat abia pe 4 august, menționând că s-au sesizat în baza articolului apărut în mai multe surse mass-media.
După aceasta, Vinițchi a fost înlăturat de conducerea PG de la instrumentarea dosarului Zaharov, iar în data de 17 septembrie i-a fost sistată delegarea la PCCOS, și a fost întors înapoi la Procuratura municipiului Chișinău, iar investigațiile în dosarul lui Zaharov, inclusiv gruparea Borman, au fost date pe mâna altor procurori.
Aproximativ o lună mai târziu, mai exact în data de 3 octombrie, procurorul anticorupție, Armen Oganesean, după ce a examinat procesul penal pe numele lui Vinițchi, pornit în data de 4 septembrie, în baza plângerii lui Zaharov a emis o ordonanță prin care refuza începerea urmărirei penale.
În actul întocmit de procurorul anticorupție, Oganesean se menționează că, cele sesizate nu au fost confirmate, deoarece în afară de denunțul lui Zaharov, nu există alte probe care ar demonstra pretinsele acțiuni ilegale din partea lui Vinițchi exprimate prin „estorcarea și primirea bunurilor ce nu i se cuvin pentru a îndeplini unele acțiuni în exercitarea funției sale, dar și că”:
Cum am menționat și mai sus, imediat după apariția lui Zaharov cu declarații ce-l vizau pe Vinițchi, Procuratura Generală a ieșit cu un comunicat în care anunța că a dispus anchetă de serviciu, dar și că „vor fi supuse controlului cauzele penale la care se face referire în materialul jurnalistic, concluziile acestui control urmând a fi implementate cu imparțialitate şi fără întârziere”.
Totodată pare straniu și faptul că, după declarațiile făcute de Zaharov, PG a dispus controlul nu doar a cazului lui Zaharov, ci și a altor comercianți de droguri și membri ai grupării „Borman”, care au fost documentați de Vinițchi încă din anul 2012, majoritate dintre ei fiind condamnați și își ispășesc pedepsele în instituțiile de detenție din țară.
Însă, chiar dacă peste cinci luni de la apariția acelor declarații, în data de 30 decembrie 2020, Colegiul disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor a hotărât să înceteze procedura disciplinară intentată pe numele lui Vinițchi din motiv că nu s-a sconstat comiterea unor abateri disciplinare, PG nu a mai avenit cu o reacție. Au uitat, sau probabil intenționat, nu au mai vrut să prezinte rezultatele anchetei așa cum anunțaseră atunci când au inițiat-o.
Mai mult, deși Pavel Vinițchi, în data de 23 septembrie, l-a sesizat pe Alexandru Stoianoglo, despre tentativele de amestec la înfăptuire justiției, denunț intenționat mincinos, precum și tentativa de intimidare a organului de urmărire penală, din partea autorităților criminale, atacuri concertate în comun cu unii factori de decizie din cadrul PG, Stoianoglo nu a ținut cont de asta și nici nu a dispus investigarea cazului, deși a avut temeiul legal și practic era obligat de lege să o facă în conformitate cu articolele 262-263, dar și 274 din Codul de Procedură Penală.
Vinițchi l-a sesizat pe Stoianoglo, inclusiv despre faptul că liderii grupării Borman, direct sau prin diferite persoane încearcă intimidarea membrilor grupului de urmărire penală, implicând presupuse transmiteri ale unor sume financiare impunătoare sau ameninţări sub diferit aspect, crearea anumitor ”situații” de defăimare, inclusiv cu folosirea presei, difuzarea diferitor zvonuri şi situaţii inventate, depunerea informaţiilor anonime , care de fapt nu corespund realităţii.
PG nu a interprins acțiunile menționate mai sus, nici după ce a fost publicat actul întocmit de Colegiul disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, în care se precizează că din materialul probator administrat, inclusiv explicațiile lui Vinițchi, în cadrul verificării sesizării, nu s-a constatat întrunirea tuturor condițiilor angajării răspunderii disciplinare în acțiunile procurorului, inclusiv în forma vinovăției cerute de lege.
Pavel Vinițchi by Lucia Vieru
Solicitat telefonic, atât Alexandru Stoianoglo, cât și Maria Vieru, purtătorul de cuvânt al PG, nu au răspuns la apelurile insistente ale reporterilor Deschide.MD pentru a comenta acest fapt.
Totodată, este de menționat că, în noaptea de 29 spre 30 decembrie, înainte ca Colegiul disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor să publice decizia în cazul lui Vinițchi, mașina procurorului Vinițchi a fost incendiată de o persoană necunoscută pe strada Maria Drăgan din sectorul Ciocana al capitalei. Procuratura Generală a luat apă în gură în acest caz și nu au venit cu nicio condamnare publică a acestor acțiuni, de exemplu cum au făcut-o atunci când Zaharov a făcut declarații în privința lui Vinițchi.
Oleg Afanasie, procurorul municipiului Chișinău, a declarat atunci că, deși nu este niciun suspect, în acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza articolul 349 alin 2. lit. b) și c) „Ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească” din Codul Penal.
Câteva zile mai târziu, după ce s-a aflat că în spatele incendierii mașinii procurorului s-ar afla același Anton Zaharov, ,membru al grupării „Borman”, ultimul apare cu alte declarații în presă prin care susține că Vinițchi și-ar fi incendiat singur mașina ca să scape de suspiciuni și să dea vina pe el pentru a se răzbuna, cităm: „După ce l-am denunțat pe Vinițchi la Procuratura Anticorupție pentru că i-am dat 5.000 de euro mită și pentru că a mai cerut bani de la mine ca să nu mă plaseze în arest preventiv”.
Am încercat să aflăm cum decurge ancheta în acest caz, dacă a fost stabilită identitatea suspectului, dar și dacă este cineva reținut, însă, potrivit lui Afanasie, din data de 6 ianuarie, cauza penală nu se mai află în gestiunea Procuraturii municipiului Chișinău, ci a fost retrasă și expediată către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.
La rândul său, Ion Caracuian, șeful PCCOCS, la fel nu a putut să ne comunice mai multe detalii despre acest caz, căci, zice el, materialele au ajuns recent la PCCOCS. Mai excat, conform surselor apropiate anchetei, cazul a ajuns la PCCOCS abia ieri.
Totodată, Caracuian nu ne-a putut confirma dacă a cunoscut sau nu despre înțelegerea de colaborare cu organul de urmărire penală pe care ar fi avut-o Zaharov, din motiv că acest fapt ține de măsuri speciale secrete despre care nu este obligatoriu să știe procurorul ierarhic superior.
„Chiar și dacă aș fi cunoscut, oricum nu vă pot spune. Este vorba despre anumite măsuri speciale, secrete, despre care nu putem comunica”, a conchis Caracuian.
Totodată, Caracuian nu ne-a putut spune dacă a fost inițiată vreo cauză penală pentru intimidarea organului de urmărire penală, în cazul lui Vinițchi, pentru că nu ar fi existat nicio plângere în acest caz, dar ținut să menționeze că este preamatur de spus despre faptul că ar fi vorba despre o intimidare.
Cine este Anton Zaharov?
PCCOCS exercită urmărirea penală în cauza penală nr.2020678004 a fost disjunsă la 09.01.2020 din materialele cauzei penale nr.2019670060, în care urmărirea penală a fost preluată la 01.02.2019, de către Procurorul General al Republicii Moldova din cauza penală nr.222871, expediată Procuraturii Generale de către Departamentul de Anchetă al Ministerului Afacerilor Interne al Federaţiei Ruse, în temeiul unei bănuieli rezonabile pe faptul creării, conducerii unei organizaţii criminale specializată în traffic de droguri în proporţii deosebit de mari.
În perioada anilor 2012-2020 a fost deconspirată activitatea a peste 70 de membri ai acestei orgnizații criminale, create de către liderul acesteia Pruteanu Oleg, alias BORMAN, împreună cu alți interlopi periculoși, fiind reținute și scoase din circuitul civil peste 1600 de kg de hașiș.
Anton Zaharov, în vârstă de 29 de ani, este unul dintre membrii organizației lui Borman și care, începând cu anul 2012, a participat activ la punere în circulație ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari, precum și contrabandă ilicită cu droguri. Dânsul este învinuit în 16 episoade de participare la transportarea prin contrabandă a drogurilor de tip hașiș din Spania în Federația rusa, tranzitând mai multe țări. Pregătirea infracțiunilor, racolarea șoferilor și identificarea mijloacelor de transport în care se creau locuri ascunse de depozitare pentru camuflarea drogurilor. Aceste acțiuni se făceau nemijlocit pe teritoriul R. Moldova, dintre care el nemijlocit a transportat cu bani proprii două cantități de hașiș a câte aproximativ 50 kg.
Se cunoaște că în Spania, în cel puțin două cazuri cu droguri estimate la 60 mii de euro, Zaharov împreună cu șoferul Chiril Goncearov, pe care personal l-a racolat, au încărcat drogurile într-un Volkswagen Sharan, în locuri special amenajate, însă a fost reținut de organele de drept ale Federației Ruse în comun cu reprezentanții grupului de urmărire penală din R.Moldova. Chiril Goncearov și-a ispășit pedeapsa fiind transferat într-un penitenciar din R.Moldova.
Anton Zaharov a fost reținut la data de 26 mai 2020 și pus în aceeași zi sub învinuire, însă acesta nu și-a recunoscut vina, iar prin încheierea judecătorului de instrucţie, după cele 72 de ore de la reținere, demersul procurorilor privind aplicarea mandatului arest pe numele lui Zaharov a fost respins de către judecătorul de instrucție. Însă, decizia magistratului a fost casată în data de 10 iunie de către Curtea de Apel Chișinău. Instanța a admis demersul procurorului și a emis mandate de arest pe numele lui Zaharov. Însă acesta a reușit să dea bir cu fugiții, iar acum este anunțat în căutare.
Amintim că liderii grupării internaționale „Borman”, specializată în trafic internațional de droguri, sunt Ghenadie Flocea și Oleg Pruteanu. În anul 2000, poliția judiciară portugheză a reținut 24 membri ai grupării „BORMAN”, care au fost vizați într-un dosar prin cumul.
În același dosar, au fost documentate cazuri de șantaj, răfuieli și amenințări cu moartea, dintre care erau vizați chiar și doi membri ai grupării, care au mers împotriva lui „Borman”, iar ultimul a ordonat să fie bătuți și alungați de pe teritoriul portughez.
Dosarul a fost pe masa magistraților mai bine de 4 ani, iar în anul 2004 toți cei 24 de membri ai grupării și-au aflat sentințele.
Capul grupării, Gheorghe Flocea, zis și BORMAN, a fost condamnat la 18 ani de pușcărie, „adjuncții” săi „Sanea” și „Roma” la câte 15 ani de pușcărie, iar fratele lui BORMAN, Oleg Flocea (tot el fiind și Oleg Pruteanu) – la 5 ani și șase luni de pușcărie.
Același Oleg Pruteanu, în Federația Rusă este urmărit penal și riscă închisoare pe viață, iar în R. Moldova urma să fie condamnat la 30 de ani de închisoare, după 3 ani de arest preventiv, Prutean a fost eliberat pe 25 iulie și plasat sub control judiciar după ce s-ar fi infectat cu COVID.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.