După ce în cadrul ședinței Curții Constituționale, Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat că Republica Moldova nu va intra în faliment după creditul rusesc și că țara noastră va fi capabilă să restituie această datorie, judecătorul CC, Nicolae Roșca, a comentat, ironic, că moldovenii nu au murit nici după furtul miliardului. Cea din urmă afirmație a judecătorului a fost scoasă din context și interpretată tendențios atât de șeful statului, Igor Dodon, cât și de unele portaluri de știri, informează stopfals.md.
Astfel, portalul care își propune să-i apere pe moldoveni de falsurile și manipulările din media, a publicat un video prin intermediul căruia a arătat cum și de cine a fost denatură declarația judecătorului Curții Constituționale.
Amintim că în luna martie, după ce Igor Dodon a spus că presa care difuzează informații false despre COVID-19 riscă pedepse penale, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a publicat o listă formată din 52 de portaluri cărora le va fi limitat accesul pe timp de stare de urgență.
SIS a emis un comunicat în care scrie că epidemia a ajuns „subiect al unor știri prin care sunt lansate campanii de alterare a conținutului informațiilor vehiculate în spațiul public (prin manipulare, dezinformare, prin tăinuirea sau falsificarea informației) cu scopul de a genera panică, tensiuni ori conflicte sociale, distribuite masiv în rețeaua globală Internet de către anumite site-uri informaționale anonime”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.