Acasă Diverse VIDEO // Cum arată mașina electrică de 3.000 de euro fabricată în...

VIDEO // Cum arată mașina electrică de 3.000 de euro fabricată în 1995

0

Un clujean a reușit să aibă o mașină 100% electrică scoțând din buzunar 3.000 de euro. Mașina, fabricată în 1995, a fost cumpărată din Franța cu 800 de euro, diferența până la 3.000 de euro fiind costurile de aducere în țară, înmatriculare și dotare, transmite SafeNews.md cu referire la ziare.com.

Cunoscutul vlogger auto Andrei Vereștiuc a prezentat, în ultimul său vlog, o mașină complet electrică fabricată în 1995. E vorba de un Peugeot 106, de 15 cai.

Potrivit vlogerului, Peugeot a scos în 1995 o mașină electrică sperând să vândă câteva zeci de mii de bucăți. Mașina nu a prins, însă, la public, fiind vândute doar 6.400 de bucăți, majoritatea administrației franceze.

Un cujean a găsit mașina în Franța, a cumpărat-o și a adus-o în România, ajungând cu toate taxele la un preț de achiziție de 3.000 de euro.

„Lumea zice că mașinile electrice sunt scumpe…ei bine, un urmăritor al canalului mi-a demonstrat exact opusul, deoarece el conduce un Peugeot 106 complet electric pe care l-a luat la bani puțini.

Dacă stai bine să te gândești mașina e chiar practică de oraș, păcat doar că cei de la Peugeot nu i-au pus climă, cam ăsta e singurul ei mare minus. În rest, se comportă exact ca o mașină mică de 2000-3000 de euro”, scrie Andrei Vereștiuc pe vlogul său.

Tânărul susține că după 26 de ani mașină încă funcționează foarte bine.

„Pe vremea respectivă era echivalentul unui Volkswagen Polo, ca și dimensiuni, iar lumea a cumpărat-o doar pe benzină sau motorină, chiar dacă aveau și opțiunea de full electric.

E interesant…la vremea ei era o mașină care nu prezenta avantaje, benzina/motorina era ieftină, nimeni nu își făcea griji de poluare iar ca și minus, trebuia să o încarci la fiecare 100 de km, acasă, fiindcă stații de încarcare nu existau.

Acum? Mașina e exact ce căutam, o electrică ieftină cu care să ne facem treaba. Clar, mașina nu e chiar Tesla Model S, dar la banii ăștia poți zice relaxat că “își face treaba” ”, a scris Vereștiuc pe Youtube.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.