Firma vicepreședintelui raionului Criuleni, Oleg Ogor, s-a căpătuit cu 170 de mii de lei din fondul de rezervă al raionului în perioada stării de urgență din primăvară. Banii au fost alocați întreprinderii Olcriscom pentru cazarea și hrana personalului medical din Criuleni, antrenat în tratarea pacienților infectați cu Covid-19. Oleg Ogor face parte din consiliul de administrare al Spitalului Raional Criuleni, iar în perioada stării de urgență a fost membru al Comisiei Raionale pentru Situații Excepționale. Suma ajunsă în contul firmei lui Ogor depășește resursele alocate din fondul de rezervă al raionului Criuleni pentru procurarea echipamentelor de protecție și a dezinfectanților în perioada respectivă.
Medicii cazați la tabăra lui Ogor
Comisia Raională pentru Situații Excepționale a raionului Criuleni a decis la începutul lunii aprilie ca personalul medical, angajat în tratarea pacienților infectați cu coronavirus de tip nou, să fie cazat la tabăra de odihnă din satul Slobozia Dușca, raionul Criuleni, care apaține SRL Olcriscom. Singurul proprietar al firmei este Oleg Ogor, iar în calitate de administratoare figurează Aliona Ogor, sora funcționarului.
Inițial, Comisia a decis ca la tabăra lui Ogor să fie cazați 14 medici.
Prin Decizia nr. 11/2020 cu privire la examinarea informației privind situația epidemiologică din raionul Criuleni, condusă de președintele raionului, Pavel Spânu, la tabăra din Slobozia Dușca au fost cazați și asigurați cu hrană 25 de medici din secția pentru tratarea pacienților infectați cu Covid-19.
Sergiu Halipli, directorul Spitalului Raional Criuleni, ne-a comunicat că în secția pentru tratarea pacienților infectați cu coronavirusul de tip nou au fost angajate 18 persoane, dintre care trei medici, nouă asistente și șase infermiere, care lucrează în ture. Secția Covid a Spitalului Raional Criuleni a început să activeze la 6 aprilie. La data respectivă, infecția era confirmată la șase persoane din raionul Criuleni.
Pentru transportarea medicilor la tabăra lui Oleg Ogor a fost pus la dispoziție un microbuz școlar. La 6 aprilie 2020, Pavel Spânu a semnat o dispozie în care era prevăzută și alocarea din fondul de rezervă a sumei de 3.500 de lei către Direcția Educație a raionului Criuleni pentru serviciile de transport al medicilor.
„Nu am găsit un loc mai bun pentru cazarea medicilor, pentru a-i proteja pe membrii familiilor lor. Ne-am gândit să le închiriem apartamente, dar era prea costisitor. Am discutat despre posibilitatea cazării la căminul Școlii profesional-tehnice din Criuleni, dar nu erau condițiile corespunzătoare”, ne-a explicat Pavel Spânu.
Câți medici au fost în realitate cazați la tabăra din Slobozia Dușca
Oficial, lucrătorii medicali au beneficiat de serviciile firmei Olcriscom timp de opt săptămâni, începând cu data de 1 aprilie. Martorii susțin că la tabăra de la Slobozia Dușca se aflau zilnic opt medici, iar pe parcurs numărul lor s-a micșorat.
Șoferul microbuzului școlar, pe nume Valeriu, susține că în fiecare zi făcea naveta, dimineața și seara, pe traseul Criuleni – Slobozia Dușca, cu patru pasageri. „Aveam patru oameni în mașină. Pe urmă unii au renunțat și s-au dus acasă. Mai veneau vreo trei-patru cu mașinile lor, dar nici ei nu au stat până la urmă”, ne-a comunicat bărbatul.
Șefa secției Covid-19 a Spitalului Raional Criuleni, Aliona Novacovschi, a fost printre beneficiarii serviciilor prestate de firma Olcriscom. Femeia susține că la tabăra de la Slobozia Dușca au fost cazați în jur de 15-17 lucrători medicali, dar nu toți se aflau zilnic în tabără, deoarece majoritatea lucrează în ture. „Eu am stat două luni. Sunt din regiunea transnistreană și nu puteam să plec acasă. Frontiera a fost închisă din cauza pandemiei. Acum locuiesc la gazdă la Chișinău. Mi-am adus și familia”, ne-a comunicat doctoreasa.
Condițiile de trai la tabăra de la Slobozia Dușca erau bune, susține Aliona Novacovschi: „Era încălzire, aveam apă caldă și ne hrăneau foarte bine. Zilnic în meniu era carne, fructe, legume, iaurturi. Și bucătarii erau iscusiți”.
Banii, alocați oficial după ridicarea stării de urgență
Dispoziția privind alocarea banilor a fost semnată de către președintele raionului la data de 18 mai.
Prin Dispoziția 71-AB, Pavel Spânu a dispus alocarea a 192 de mii de lei din fondul de rezervă al Consiliului Raional Criuleni. Din acești bani, suma de 170 de mii a fost transferată pentru „acoperirea cheltuielilor serviciilor de alimentare a personalului antrenat în tratarea pacienților cu Covid-19”. Alte trei mii au fost destinate pentru procurarea combustibilului pentru transportarea medicilor, iar 19 mii, pentru procurarea termometrelor, halatelor de unică folosință și respiratoarelor pentru Centrul Stomatologic al Spitalului Raional Criuleni.
Pavel Spânu a agumentat semnarea Dispoziției din 18 mai printr-un demers al directorului Spitalului „privind susținerea financiară pentru procurarea echipamentului colaboratorilor din secția de boli infecțioase” și prin două dispoziții ale Comisiei Raionale pentru Situații Excepționale privind răspândirea infecției Covid-19.
Pe pagina oficială a Consilului raional Criuleni se regăsește și Dispoziția Comisiei Raionale pentru Situații Excepționale, din 27 martie 2020, care se referă la alocarea a 47 de mii de lei din fondul de rezervă al Consiliului raional, dintre care 40 de mii, pentru procurarea măștilor și dezinfectanților, 3.500 de lei pentru alimentarea microbuzelor care vor transporta medicii, iar alte 3.500 de lei, pentru alimentarea mijloacelor de transport special pentru intervenții în caz de forță majoră.
Destinația mijloacelor financiare a fost aprobată de Consiliul raional Criuleni la ședința din 5 iunie 2020, pe durata stării de urgență ședințele fiind suspendate.
Cine sunt și ce declară funcționarii implicați
Un rol important în cazarea medicilor la tabăra lui Oleg Ogor și transferul mijloacelor financiare pe contul firmei acestuia l-a avut președintele raionului, Pavel Spânu, el fiind și președintele Comisiei Raionale pentru Situații Excepționale. Din comisia respectivă a făcut parte și Oleg Ogor, numit în funcția de vicepreședinte al raionului Criuleni la 20 decembrie 2019. La finele lunii martie 2020, Pavel Spânu a semnat o dispoziție privind formarea Consiliului de administrare al Spitalului Raional Criuleni, în care a fost inclus și Oleg Ogor.
La alegerile locale din toamna trecută, Oleg Ogor a candidat din partea PUN și s-a ales cu mandat de consilier raional, la care a renunțat în martie 2020. După demisia liberalului Veaceslav Untilă, Oleg Ogor a deținut și funcția de deputat. Pe durata exercitării mandatului, Ogor a renunțat la calitatea de membru al Partidului Liberal.
În timpul aflării în funcția de deputat, Oleg Ogor a desemnat-o pe fosta contabilă a raionului Criuleni, Olga Simon, în funcția de asistentă a sa. Până în ianuarie 2020, Olga Simon a fost angajată oficial în funcția de contabilă a SRL Olcriscom.
La 31 ianuarie 2020, Olga Simon a fost numită în funcția de șefă a Direcției Finanțe a raionului Criuleni. În 2019, funcționara, în calitate de persoană fizică, a încheiat o tranzacție cu SRL Olcriscom, privind vinderea unui bun la prețul de 211,9 mii de lei.
Funcționarii implicați susțin că totul a fost legal și nu a fost admis niciun conflict de interese. „Nu eu am decis cazarea medicilor la tabăra din Slobozia Dușca, dar Comisia Raională pentru Situații Excepționale. Eu m-am opus la început, dar nu am găsit un loc mai potrivit. Datorită acestei măsuri, niciun medic de la noi nu s-a infectat. Căutați acolo unde nu trebuie, cineva care are ciudă pe noi vă spune tot felul de prostii, dar voi credeți și scrieți. Oleg Ogor a făcut un lucru bun că a primit medicii în tabăra sa. Lui trebuie să i se aducă mulțumiri, dar nu să îl criticați”, ne-a declarat Pavel Spânu.
Olga Simon, la fel, susține că totul a fost în limitele legii. „A fost decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, a fost dispoziția președintelui raionului, alocarea banilor a fost aprobată de Consiliul raional la data de 5 iunie. Nu a fost nicio abatere de la normele financiar-contabile”, ne-a dat asigurări Olga Simon.
Pe Oleg Ogor l-am surprins pe teritoriul taberei din Slobozia Dușca într-o zi de weekend, unde venise cu mașina de serviciu. Funcționarul ne-a declarat că la tabăra sa au fost cazați 20 de medici timp de două luni, pentru că „așa a decis conducerea raionului”. Ogor afirmă că nu a încasat bani pentru cazarea medicilor, iar cele 170 de mii de lei au fost cheltuite pentru hrana lor.
Problemele de integritate ale lui Ogor
Cazul relatat nu este singurul când Oleg Ogor a profitat de funcția publică pentru a-și atrage dividende economice. Funcționarul a fondat firma SRL Olcriscom, care a cumpărat tabăra de odihnă a satului Slobozia Dușca, în februarie 2008, în timp ce se afla în posesia mandatului de consilier raional în Criuleni. În perioada anilor 1999-2007, Ogor a deținut două mandate consecutive de primar al satului Slobozia Dușca. Vinderea taberei a provocat nemulțumirea locuitorilor din sat, care l-au acuzat public pe fostul edil că s-a folosit de funcție pentru a pregăti terenul să cumpere tabăra la preț derizoriu.
Tabăra se întinde pe malul Nistrului, pe un teren cu suprafața de 2,92 de hectare, înregistrat pe numele companiei Olcriscom SRL. Pe numele firmei este înregistrat și un teren alăturat, de 1,4 hectare. Oleg Ogor declară oficial că valoarea afacerii este de patru milioane de lei, în timp ce valoarea cadastrală a taberei și a terenurilor este de 5,4 milioane de lei.
În ultimii nouă ani, Olcriscom SRL a încheiat contracte de achiziție cu instituțiile statului pentru odihna de vară a copiilor în sumă de peste 25 de milioane de lei. Doar în perioada când Ogor era deputat, în conturile firmei sale au intrat cel puțin opt milioane de lei în urma achizițiilor cu instituțiile publice.
La 15 iulie 2020, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către Oleg Ogor. Inspectorii de integritate au ajuns la concluzia că în perioada decembrie 2019 – martie 2020 Ogor a deținut concomitent funcția de vicepreședinte al raionului și calitatea de consilier în Consiliul raional Criuleni, contrar legislației în vigoare.
Totodată, Procuratura Criuleni a pornit un dosar penal pe numele lui Oleg Ogor pentru abuz de serviciu, în baza unui raport al Inspecției Financiare, în care se arată că doar la șase zile de la numirea lui Ogor în funcția de vicepreședinte al raionului Criuleni, Consiliul raional a alocat suma de 34,8 mii de lei pentru reparația automobilului de serviciu, de model Skoda. În realitate, Ogor a dus la reparație automobilul de model BMW x3 care aparține Olgăi Simon. Mai mult, de la Consiliul raional Criuleni au fost decontați 359,6 litri de benzină în sumă de 6.278 de lei, pentru deplasarea automobilului de serviciu al lui Oleg Ogor în perioada 23 decembrie 2019 – 10 ianuarie 2020. Ogor a explicat că a folosit automobilul personal în interes de serviciu, fapt care nu a fost confirmat documentar.
Ce spun experții
Experta anticorupție Cristina Țărnă consideră că este vorba de un conflict de interese real și urma să fie raportat la ANI. „Conflictul de interese real apare în cazul în care subiectul declarării este chemat să rezolve o cerere sau un demers, să emită un act administrativ, să încheie direct sau prin intermediul unei persoane terțe un act juridic, să ia o decizie sau să participe la luarea unei decizii în care are interese personale sau care vizează persoane ce îi sunt apropiate, persoanele fizice şi juridice cu care are relații cu caracter patrimonial și care influențează sau pot influența exercitarea imparțială și obiectivă a mandatului, a funcției publice sau de demnitate publică. Președinții de raioane, consilierii locali, primarii şi alţi conducători ai organizațiilor publice sunt obligaţi să informeze Autoritatea Națională de Integritate imediat, dar nu mai târziu de trei zile de la data constatării, despre orice situație de conflict de interese real în care se află”, a precizat experta.
Stela Pavlov, coordonatoare de proiecte în cadrul Asociației Juriștii pentru Drepturile Omului, consideră că o parte din responsabilitate o poartă și președintele raionului. „Vicepreședintele raionului, Oleg Ogor, în virtutea funcției publice pe care o deține, a admis un caz clasic de conflict de interese. Acesta, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, urma să se abțină să participe la luarea unei decizii ce influenţează sau poate influenţa interesele sale personale și să informeze despre interesul, al său ori al persoanelor apropiate (în acest caz, al Alionei Ogor, administratoarea persoanei juridice și sora demnitarului), legat de decizia la luarea căreia trebuia să participe, inclusiv calitatea, a sa ori a persoanelor apropiate, de fondator, acţionar, asociat etc., dacă această persoană juridică a primit de la entitatea publică în care activează mijloace băneşti. Totodată, președintele raionului, Pavel Spânu, în calitatea sa de șef ierarhic, era obligat să nu admită, cu bună ştiinţă, ca persoanele care activează în instituția pe care o conduce să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu fiind în situaţii de conflict de interese și să informeze despre depistarea de încălcare a legii”, a precizat Stela Pavlov.
sursa: anticorupție.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.