Acasă Politic VIDEO | Consilierii PAS sesizează CNA privind presupuse abuzuri ale primarului Ceban la...

VIDEO | Consilierii PAS sesizează CNA privind presupuse abuzuri ale primarului Ceban la gestionarea bugetului Chișinăului. Replica Primăriei

0

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău a depus o sesizare la CNA împotriva primarului Ivan Ceban, acuzându-l de cheltuieli ilegale și abuzuri în gestionarea bugetului provizoriu al municipiului.

Potrivit consilierilor Zinaida Popa și Ion Melnic, pe ordinea de zi a Consiliului a fost introdus un proiect de decizie care, susțin ei, urmărește legalizarea a peste 200 de milioane de lei cheltuiți în decembrie 2024, în afara cadrului legal al bugetului provizoriu. În opinia lor, primarul încearcă să justifice aceste cheltuieli prin votul consilierilor, încălcând legea.

Consilierii PAS critică, de asemenea, folosirea profesorilor și funcționarilor „ca scut politic” și subliniază că plățile salariale pot fi realizate prin dispoziția primarului, fără a fi necesar proiectul de decizie contestat. Ministerul Finanțelor a confirmat oficial că legea trebuie aplicată corect și că manipularea prin proiectul respectiv este nejustificată.

Un alt motiv de îngrijorare pentru PAS este că persoana care a elaborat proiectul și îl raportează în Consiliu este propusă de primar la funcția de viceprimar. Consilierii atrag atenția că, în cazul în care ar fi numită, aceasta ar putea executa ordine politice fără respectarea legalității.

„Noi, consilierii PAS, suntem drepți și nu ne lăsăm manipulați nici de primarul general, nici de echipa lui care face circ și show în Consiliul Municipal. Informăm publicul, sesizăm instituțiile competente și acționăm strict în conformitate cu legea”, a declarat Zinaida Popa.

Reprezentanții Primăriei municipiului Chișinău, însă, resping acuzațiile și acuză PAS de blocarea ilegală a ajustării bugetului, fapt care împiedică plata salariilor, a primelor anuale și a altor compensații pentru profesori și angajați publici. Oficialii au calificat sesizarea depusă la CNA drept „șantaj politic” și au declarat că fondurile sunt prevăzute legal și pot fi incluse în buget doar prin decizia Consiliului Municipal, nu prin dispoziție a primarului.

„Legea este clară și nu poate fi interpretată selectiv. Atunci când alocațiile sunt aprobate prin lege, includerea lor în bugetul municipal se poate face doar prin decizia Consiliului Municipal Chișinău, nu prin dispoziția primarului. Există precedent, în octombrie, când aceiași consilieri PAS au aprobat alte fonduri prin această procedură legală”, a declarat un reprezentant al Primăriei.

Primarul Ceban și oficialii săi au criticat, totodată, comportamentul consilierilor în ședințele CMC, considerând că „show-ul politic” creat de PAS a sabotat procesul decizional și a transformat problema salariilor într-un spectacol.

„Banii există, sunt prevăzuți prin lege, iar blocajul este creat artificial. În loc de dialog și soluții, am asistat la acte de intimidare”, a subliniat un reprezentant al Primăriei.

Autoritățile locale au lansat un apel la colaborare constructivă și la aprobarea urgentă a ajustărilor bugetare pentru a debloca plățile către angajați și a asigura funcționalitatea instituțiilor publice, inclusiv școlile. În același timp, au anunțat că vor sesiza instituțiile internaționale acreditate în Republica Moldova pentru a semnala presupusele abuzuri împotriva autorității publice locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.