Republica Moldova nu a primit nici un ban de la Uniunea Europeană din pachetul anunțat în contextul luptei cu COVID-19. Despre aceasta vorbit prim-ministrul Ion Chicu în cadrul emisiunii Puterea a Patra de N4. Potrivit lui Chicu, UE a transfer suma de 30 de milioane de euro la OMS, însă nu cunoaște ce sumă îi revine Moldovei.
„La momentul actual nu a venit acest suport. 11 milioane pentru societatea civilă – eu nu cunosc, statul nu monitorizează suportul pe care ONG-urile îl primește. Din cele 100 de milioane, Republica Moldova nu a primit nimic, poate a veni.
700 de milioane pe termen mediu, ele nu puteau să vină, pentru că e pe termen mediu, poate la anul. Acele 87 de milioane de euro, care au fost anunțate ca granturi exclusiv pentru Moldova, tot sunt bani pe proiecte, care nu vin în bugetul statului, noi nu avem nicio evidență și nicio raportare.
Dar să fiu, să fiu înțeles corect, noi am primit de la multe state din UE un suport bilateral, și de la companii din UE. Eu consider că UE ne-a ajutat foarte mult. Fiind că suntem la asistența macro-financiară, noi am îndeplinit condiționalitățile pentru tranșa a doua, sperăm că într-o perioadă apropiată vor fi debursate aceste 30 de milioane”, a punctat Chicu.
Amintim că într-un interviu pentru Deutsche Welle, ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko, a declarat că pentru RM este relevant pachetul care a fost anunțat pentru țările Parteneriatului Estic (PaE).
Acestea sunt fonduri pentru prevenirea crizei actuale din punct de vedere medical. Este vorba de 30 de milioane de euro pentru țările PaE, pe care UE le-a oferit și sunt folosite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Această organizație, care este partenerul cel mai relevant în lupta împotriva virusului, lucrează împreună cu autoritățile naționale pe lista necesităților pe care le-a prezentat R. Moldova și ele vor fi procurate inclusiv din banii care vin din partea UE.
„La aceasta se adaugă și un pachet de 11 milioane, care va fi folosit de către societatea civilă, de organizațiile care oferă susținere, pentru cei vulnerabili și pentru persoanele în vârstă.
Tot ca reacție imediată, este pachetul de 100 de milioane de euro pentru întreprinderile mici și mijlocii, pentru ca acestea să poată supraviețui crizei.
Eu presupun că R. Moldova va avea mult de câștigat cu acești bani, pentru că acest mecanism deja funcționează de mai mulți ani și întreprinderile din R. Moldova deja s-au folosit de linii de credit, au experiență și pot repede să acceseze acești bani.
După cum ați văzut, vine în următoarea perioadă și un pachet mai mare, de 700 milioane euro, care sunt credite și granturi tot pentru întreprinderile mici și mijlocii.
Dar și 500 milioane euro de garanții bancare pentru companiile, care trebuie să aibă acces mai ușor la credite. Aici deja vedem că UE susține și impactul social și economic.
Împreună cu acestea, ca pachet separat de prevenire a acestei crize, vin și 87 milioane euro, care sunt reorientate din proiecte, care deja sunt în implementare sau care sunt planificate și acești bani vor fi folosiți pentru atenuarea impactului”, a declarat Peter Michalko.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.