Acasă Politic VIDEO // Carp nu a semnat proiectul elaborat de PAS ce prevede...

VIDEO // Carp nu a semnat proiectul elaborat de PAS ce prevede lichidarea a două procuraturi

0

Lipsă de consens în PAS cu privire la proiectul de lege care prevede lichidarea Procuraturii Anticorupție (PA) și a Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și crearea unei noi structuri – Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), scrie newtv.md.

Deputatul PAS, Lilian Carp, care este și președintele Comisiei Parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, a declarat pentru presă că nu a semnat proiectul deocamdată.

„Am dat colegilor mei din domeniul juridic pentru a face o expertiză juridică”, a explicat scurt Lilian Carp.

Procuratura Anticorupție (PA) și Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) vor fi complet lichidate, iar în locul acestora va fi creată Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). Un proiect de lege a fost înregistrat de către deputații PAS în Parlament. Igor Chiriac, unul dintre autorii documentului, a precizat că decizia vine ”în urma unei analize amănunțite a eficienței și efectivității luptei împotriva corupției și a crimei organizate”.

Potrivit documentului, peste 30 de zile de la intrarea în vigoare a noii legi, Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale vor fi desființate, iar angajații acestor instituții, inclusiv șefii lor, își încetează mandatul.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.