Anterior CEDO a identificat deficiențe în hotărârea „Ozdil și alții versus Republica Moldova”, astfel Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a audiat autoritățile competente privind acțiunile întreprinse pentru a înlătura deficiențele depistate.
Așadar, conducerea Serviciului de Informații și Securitate, a Ministerului Afacerilor Interne, a Inspectoratului General pentru Migrațiune, precum și de reprezentanți ai Procuraturii Generale au prezentat informațiile corespunzătoare modului de îmbunătățire a hotărârii.
„A fost efectuată o cercetare de serviciu, iar materialele au fost expediate Procuraturii municipiului Chișinău, care a inițiat o cauză penală pe faptul excesului de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu în cazul declarării de persoane indezirabile și îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor străini. Ulterior, dosarul special a fost trimis Procuraturii Generale”, a precizat directorul SIS, Alexandru Musteața.
De asemenea, în cadrul SIS au fost întreprinse măsuri instituționale pentru a prevenit repetarea unor astfel de situații.
„Serviciul a instituit un mecanism intern și strict de control de legalitate a solicitărilor privind declararea străinilor ca persoane indezirabile. Acesta implică atât verificarea oportunității, cât și a legalității unei astfel de acțiuni”, a adăugat conducerea Serviciului de Informații și Securitate.
În contextul Deciziei CEDO, au fost adoptate și unele modificări în legislația Republicii Moldova.
„Pentru a face imposibile situații de genul respectiv, am introdus o clauză specială în articolul 56 al Legii cu privire la regimul străinilor, prin care autoritățile, în cazul în care o persoană este declarată indezirabilă, vor emite o decizie motivată, care va avea la bază mențiuni de securitate națională. ”
„Obligatoriu, această decizie va mai conține un rezumat prin care se va explica motivul care a stat la baza ei. Prin acest lucru intenționăm să asigurăm respectarea dreptului omului la informare, indiferent ce fel de decizie urmează să fie luată cu persoana în cauză”, a accentuat Jana Costachi, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.
La fel, a fost modificat Regulamentul de returnare, expulzare și readmisie a străinilor de pe teritoriul Republicii Moldova, iar la moment, informează serviciile menționate, o nouă lege privind admisia, șederea și supravegherea străinilor în Republica Moldova este în curs de elaborare, cu scopul de a alinia cadrul legislativ național în domeniul migrației la standardele Uniunii Europene.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.