Un bărbat a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectat de confecționarea documentelor false. Acesta ar fi solicitat 1.750 de euro pentru actele falsificate, sumă ce includea și taxa de livrare. Potrivit Poliției de Frontieră, pe 19 aprilie la vama Leușeni specialiștii au găsit șapte acte de identitate și permise de conducere, aparent emise de autoritățile din Bulgaria și România, dar care erau false.
Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile persoanelor pe numele cărora figurau actele false, dar și la locuința persoanei la care acestea au fost descoperite inițial. În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe probe care confirmă existența rețelei de falsificatori, inclusiv mai multe telefoane mobile ce conțineau probe concludente. De asemenea, a mai fost depistat un act de identitate bulgăresc, care nu aparținea persoanelor implicate și prezenta, la rândul său, semne de falsificare.
Mijlocul de transport în care au fost găsite actele false a fost indisponibilizat pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni, până la clarificarea completă a circumstanțelor acestui caz. Autoritățile continuă investigațiile pentru a demasca întreaga rețea de falsificatori.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.