Acasă Politic VIDEO // Anatolie Zagorodnîi, vicepreședinte al Partidului „Respect Moldova”: Prezența masivă la...

VIDEO // Anatolie Zagorodnîi, vicepreședinte al Partidului „Respect Moldova”: Prezența masivă la vot este esențială pentru viitorul stabil al țării

0

Participarea în număr cât mai mare la alegerile parlamentare din 28 septembrie este singura garanție că cetățenii Republicii Moldova își vor putea apăra votul și decide singuri viitorul stabil al țării. Declarații în acest sens au fost făcute de Anatolie Zagorodnîi, vicepreședinte al Partidului „Respect Moldova” și fost deputat, în cadrul emisiunii „Important” de la postul TVC 21.

Anatolie Zagorodnîi a menționat că o parte semnificativă a electoratului este indecisă sau dezinteresată, pe fondul lipsei de încredere în clasa politică și al dezamăgirii profunde acumulate în ultimii ani.

„Aproape jumătate dintre cetățenii cu drept de vot ezită să participe la alegeri. Fie nu mai au încredere în clasa politică, nu știu cu cine să voteze sau cred că votul lor nu mai poate schimba ceva. Oamenii sunt dezamăgiți, se simt trădați, abandonați și lipsiți de alternative reale. În locul vremurilor bune și al progresului, am ajuns într-o criză fără precedent: economia este în colaps, administrația – ineficientă, justiția – lipsită de credibilitate, migrația atinge cote dramatice, tarifele și prețurile cresc nejustificat, iar autoritățile nu oferă soluții”, a afirmat Zagorodnîi.

El a subliniat că echipa Partidului „Respect Moldova” desfășoară o campanie activă în teritoriu, prin care încearcă să informeze corect cetățenii, să le asculte nemulțumirile și să le prezinte soluțiile pentru ieșirea din criză și relansarea economiei naționale.

„Îi încurajăm pe cetățeni să iasă la vot, în primul rând, pentru ei înșiși, pentru dreptul de a decide, pentru viitorul copiilor lor. Pasivitatea nu este o soluție. Nu oprește nedreptățile, ci le alimentează. Ea îi avantajează tocmai pe cei care intenționează să influențeze rezultatul alegerilor, să comită fraude sau să voteze în locul altora. Când prezența la urne este scăzută, votul celor activi poate fi deturnat, manipulat, falsificat. Acolo unde oamenii lipsesc, alții decid în locul lor”, a atenționat fostul deputat.

În context, Zagorodnîi îndeamnă la responsabilitate civică, subliniind că doar o participare masivă, conștientă și demnă poate asigura un viitor stabil și democratic pentru Republica Moldova:

„Votarea masivă este singura garanție că Moldova poate avea un viitor stabil. Votul nu este doar un drept, ci o responsabilitate față de sine și față de ceilalți. Doar ieșind în număr mare la urne, conștienți de importanța alegerii, putem opri abuzurile, apăra democrația și reda țării un viitor în care să fim cu toții respectați.”

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.