Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a fost surprins folosind termenul „bîdle” la adresa persoanelor care nu vor susține PAS la alegerile parlamentare din această toamnă.
Imaginile video în care apare Buzu, participând la o acțiune de campanie, au devenit imediat virale pe rețelele de socializare.
„Trebuie să ne luăm în mâini, haideți să lucrăm, haideți să ne mobilizăm. Nu este suficient ca dumneavoastrǎ sǎ veniți la vot și sǎ votați PAS-ul, trebuie sǎ vorbiți cu cei din mahala, cu cei din colectivul de la muncǎ, trebuie sǎ vorbiți cu membrii familiei, cu prietenii, trebuie sǎ îi mobilizați. Asta este despre țara noastrǎ. Pe 28 septembrie o sǎ fie un exercițiu în care vom pune o oglindǎ în fața noastrǎ, acolo o sǎ vedem, suntem un popor sau suntem bîdle”, le-a declarat ministrul unui grup de persoane adunat în jurul acestuia.
Ulterior, Alexei Buzu a venti cu explicații pe Facebook. Acesta a declarat că imaginile au fost scoase din context:
”Adevărul nu se schimbă prin înregistrări scoase din context. El rămâne acolo unde a fost mereu: în fapte, în muncă onestă și în respectul față de oameni.”
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.